LANSAREA CAMPANIEI DE PREVENIRE A FAPTELOR DE PORT SAU FOLOSIRE FĂRĂ DREPT DE OBIECTE PERICULOASE

LANSAREA CAMPANIEI DE PREVENIRE A FAPTELOR DE PORT SAU FOLOSIRE FĂRĂ DREPT DE OBIECTE PERICULOASE

Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Educației, prin Inspectoratele Școlare Județene, implementează în această perioadă, la nivel național, Campania de prevenire a faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ preuniversitar.

 

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, Biroul Siguranța Școlară, cei ai Compartimentului Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare, au desfășurat în perioada 08 -12 mai a.c., activități informativ-preventive în baza unui plan de măsuri în vederea implementării Campaniei de prevenire a faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ preuniversitar.

 

Peste 370 de elevi, 10 părinți și 15 cadre didactice au participat la aceste activități, care au avut ca scop creșterea gradului de conștientizare a riscurilor și consecințelor în ceea ce privește portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ preuniversitar, și nu numai.

 

Activitățile preventive în cadrul planului de măsuri se vor desfășura până la sfârșitul anului școlar, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, urmând a fi continuate și în alte unități de învățământ.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble