Muzeul Județean Satu Mare tezaurizează peste 400.000 de artefacte
Începând din anul 1977 ICOM (Consiliul Internațional al Muzeelor), organizează ZIUA INTERNAȚIONALĂ A MUZEELOR, obiectivul acestui eveniment fiind acela de a crește gradul de conștientizare cu privire la faptul că „muzeele sunt un mijloc important de schimb cultural, de îmbogățire a culturilor și de dezvoltare a înțelegerii reciproce, a cooperării și a păcii între popoare”. La nivel mondial, peste 37.000 de muzee participă la acest eveniment, din 158 de țări.
MUZEUL JUDEȚEAN SATU MARE este instituția ce tezaurizează peste 400.000 de artefacte (colecții mixte de arheologie, istorie, etnografie, artă, științele naturii), un patrimoniu expus sau conservat în 25 de muzee, case memoriale, gospodării țărănești, situri arheologice. O parte din aceste obiective muzeale, amplasate pe teritoriul județului Satu Mare, sunt, la ora actuală, în reorganizare sau în lucrări de reparații.
Printr-un proiect finanțat din fonduri europene, sediul muzeului, (clădirea de pe B-dul Vasile Lucaciu 21), se află într-un amplu proces de reparații capitale și reorganizare, specialiștii muzeului fiind cei ce au întocmit noua tematică expozițională.
Muzeul Județean Satu Mare, prin activitatea rodnică a specialiștilor și angajaților săi, a devenit un pol al cercetărilor și valorificării muzeografice din regiunea transfrontalieră româno-maghiaro-ucraineană, organizând sute de expoziții, simpozioane, sesiuni științifice naționale și internaționale, ce au dus la creșterea prestigiului instituției noastre, dar și la promovarea și conservarea moștenirii culturale, a istoriei, a valorilor identitare și relațiilor interculturale.
Angajații muzeului au implementat 25 de proiecte pluridisciplinare finanțate din fonduri europene, iar în Editura Muzeului Sătmărean sunt tipărite 240 de publicații, în cea mai mare parte având ca autori specialiștii muzeului.
Muzeul Județean Satu Mare deține și o bibliotecă cu peste 52.000 de titluri, inclusiv carte veche românească și străină, întreținând schimb de publicații cu numeroase instituții din țară și străinătate.
Expoziția de bază a Muzeului de Artă valorifică muzeografic și promovează colecția celebrului artist sătmărean Aurel Popp, alături de alți artiști sătmăreni consacrați. Numeroase expoziții temporare, ateliere de educație muzeală, colocvii, concerte și alte manifestări culturale dedicate publicului larg, sunt organizate în spațiile Muzeului de Artă, Atelierului Memorial ,,Aurel Popp” și Atelierului Memorial ,,Paul Erdös”, dar și la celelalte muzee din județ, precum Castelul și Muzeul din Carei.
Anul acesta, prin proiectele de educație muzeală, cu precădere cele derulate în cadrul atelierelor și excursiilor tematice, peste 5000 de participanți au trecut pragul Muzeului Județean Satu Mare, existând o ofertă foarte bogată pentru instituțiile de învățământ, în cadrul programelor ”Școala altfel” și ”Săptămâna verde”.
Activitatea Laboratorului zonal de restaurare – conservare este recunoscută la nivel național prin realizările specialiștilor săi - colegii noștri mai puțin văzuți – dar, fără munca acestora, fără talentul și profesionalismul lor, patrimoniul muzeal nu ar putea fi expus, iar obiectele ce au străbătut secolele ar fi sortite pieirii.
Recent, muzeului nostru i-a fost decernată Medalia aniversară „Centenarul Marii Uniri”, conferită de Președinția României, în semn de apreciere pentru efortul depus în vederea păstrării și promovării memoriei evenimentelor și participanților la înfăptuirea unității naționale și a Statului român modern, contribuind la apărarea și perpetuarea valorilor în numele cărora s-a înfăptuit Marea Unire”.
Complexitatea muncii angajaților din muzee este definită chiar de ICOM, însă realitatea complexității ei este mai puțin vizibilă publicului larg, deoarece, cea mai mare parte a muncii noastre nu se desfășoară la vedere. Doar o mică parte din ceea ce muncim se vede în public, căci este un drum lung, ce deseori necesită foarte mult efort, studiu, cercetare, până la produsul finit, fie că e vorba despre expoziții, simpozioane, cărți, cataloage, sau chiar joaca cu copiii, învățându-i poveștile istoriei, tradițiilor, sau importanța patrimoniului cultural.
Un volum foarte mare de muncă, uneori chiar trudă, dar și pasiune, îl depunem în activitatea muzeală, amintind doar câteva aspecte: evidența patrimoniului, inventarierea, întocmirea fișelor analitice, a dosarelor de clasare, deplasări de teren, achiziții muzeale, cercetare, restaurare, conservare, investigații, gestionare, și multe altele, văzute sau nevăzute.
La ceas aniversar, adresăm mulțumiri colaboratorilor și prietenilor muzeului nostru, invitându-i să ne fie alături la numeroasele noastre evenimente.
LE URĂM LA MULȚI ANI, TUTUROR COLEGILOR CE MUNCESC ÎN MUZEE!
LA MULȚI ANI, MUZEULUI JUDEȚEAN SATU MARE!
LA MULȚI ANI, DRAGI COLEGI!
VĂ MULȚUMESC, TUTUROR!
Director – dr. Daniela Bălu




















