Ziua Independenței de Stat a României. Manifestările se vor desfășura la Statuia Ostașului Român

Ziua Independenței de Stat a României. Manifestările se vor desfășura la Statuia Ostașului Român
Miercuri, 10 mai 2023, începând cu ora 12:00, va avea loc ceremonia militară prilejuită de sărbătorirea Zilei Independenței de Stat a României.
Manifestările se vor desfășura la Statuia Ostașului Român de pe B-dul Vasile Lucaciu, municipiul Satu Mare.
Ziua Independenţei Naţionale a României este sărbătorită la data de 10 mai, în urma adoptării Legii nr. 189 din 8 iulie 2021, fiind zi de sărbătoare naţională, lucrătoare.
Proiectul de lege privind sărbătorirea zilei de 10 Mai ca Ziua Independenţei Naţionale a României a fost adoptat de Senat la 22 decembrie 2016 şi de Camera Deputaţilor la 9 iunie 2021.
”Invit toți sătmărenii să participle la manifestările dedicate Zilei Independenței”, a spus prefectul Radu Roca.
La 9/21 mai 1877, a avut loc sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor, care a proclamat Independenţa de Stat a României. În faţa Adunării, ministrul afacerilor străine, Mihail Kogălniceanu, a declarat: "În stare de rezbel, cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenţi; suntem naţiune de sine stătătoare (...) Aşadar domnilor deputaţi, nu am cea mai mică îndoială şi frică de a declara în faţa Reprezentanţei Naţionale că noi suntem o naţiune liberă şi independentă", potrivit volumului "Istoria României în date" (2003).
După discurs, Adunarea Deputaţilor a votat o moţiune, cu 79 de voturi "pentru" şi 2 "abţineri", prin care lua act că "rezbelul între România şi Turcia, cu ruperea legăturilor noastre cu Poarta şi independenţa absolută a României au primit consacrarea lor oficială". În aceeaşi zi, şi Senatul a adoptat o moţiune cu un conţinut identic. Tributul datorat Porţii (914.000 lei) a fost anulat şi a fost trecut în contul cheltuielilor pentru armată. A doua zi, 10/22 mai, proclamaţia şi legea adoptată de legislativul român au fost contrasemnate de Carol I.
Din 1866 şi până la 30 decembrie 1947, momentul abdicării regelui Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ziua de 10 Mai a fost Ziua Naţională a României.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble