ÎNGRIJORARE. Concedieri colective la Satu Mare

ÎNGRIJORARE. Concedieri colective la Satu Mare

La sfârșitul lunii mai 2023, rata șomajului înregistrată în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare a fost de 3,48 %, în descreștere cu 0,18 pp decât cea din luna  aprilie  a  anului 2023. Asta se datorează, în mare măsură, programelor derulate de AJOFM Satu mare care a dus la angajări în aproape toate sferele de activitate. Însă, pentru perioada următoare, se așteaptă o ușoară creștere a ratei șomajului după câteva concedieri colective ce vor avea loc în această lună. 

Structura șomajului

Din totalul șomerilor înregistrați la finele lunii mai 2023, respectiv de 4.450 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Satu Mare, 489  au fost șomeri indemnizați și  3.961  neindemnizați.

Pe medii de rezidență, numărul șomerilor la finele lunii mai se prezintă astfel: 768 șomeri provin din mediul urban  și 3682 șomeri provin din mediul rural.

Cei mai mulți șomeri aveau între 40-49 de ani (1.258), urmați de cei din grupa de vîrstă între 30-39 de ani (956), la polul opus aflându-se persoanele între 25-29 de ani (289).

Structura șomajului pe grupe de vârste la finele lunii mai  2023  se prezintă sugestiv astfel:




































Grupa de vârstă Stoc la finele lunii
Total 4.450
< 25 ani 575
între 25-29 289
între 30-39 956
între 40-49 1.258
între 50-55 720
peste 55 ani              652

 

Referitor la structura șomajului după nivelul de instruire, șomerii fără studii și cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul șomerilor înregistrați în evidențele AJOFM Satu Mare (58,47%). Șomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 29,30 % din totalul șomerilor înregistrați iar 5,64 % au absolvit învățământul profesional.Șomerii cu nivel de instruire liceal reprezintă 5,08 % din total șomeri înregistrați, cei cu studii superioare 1,24 %, iar cei cu învățământ postliceal 0,27%.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel:  1.662 persoane foarte greu ocupabile, 2.005 greu ocupabile, 723 mediu ocupabile, iar 60 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea  într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Concedieri colective

Cu toate că în ultimele luni rata șomajului a cunoscut o scădere continuă, sunt șanse foarte mari ca această rată să crească în luna iunie. Asta datorită unor concedieri colective care vor avea loc în județ.Directorul AJOFM Satu Mare, Simona Derșidan, a precizat pentru Gazeta de Nord Vest că pentru această lună au fost anunțate două concedieri colective de la două societăți comerciale însumând, un total de circa 70 de persoane care își vor pierde locul de muncă.

”Am vorbit deja cu personalul care urmează să fie concediat, îi consiliem pe fiecare și facem tot posibilul să își găsească un loc de muncă în cel mai scurt timp  posibil”, a declarat Simona Derșidan.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble