Sâmbătă 24 iunie, de sărbătoarea închinată Naşterii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Mănăstirea Scărişoara Nouă, care îl are ca ocrotitor, a fost în mare sărbătoare.
Înalți ierarhi au oficiat Sfânta Liturghie pe Altarul de Vară al Mănăstirii, în prezenţa unei mari mulţimi de credincioşi. Au venit să se roage împreună cu poporul la acest hram Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox al românilor din Ungaria şi Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar, ctitorul acestei mănăstiri în perioada celor 11 ani cât a fost stareţ aici.
La slujbă, printre enoriași, au fost prezenți și prefectul Radu Roca alături de directorul de Cancelarie, Radu Iancu.
”O zi sfântă șibinecuvântată ! Am participat cu drag la Mănăstirea Scărișoara Nouă, la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei și Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Eparhiei, cu prilejul hramului.
Mulțumim bunului Dumnezeu pentru această zi deosebită alături de oameni minunați!” a transmis prefectul Radu Roca.
Naşterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica) este sărbătorită de Biserică în ziua de 24 iunie.
Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut din părinţii înaintaţi în vârstă, preotul Zaharia şi Elisabeta.
După ce Elisabeta a născut, vecinii, rudeniile şi cunoscuţii se bucurau împreună cu ea; căci Domnul a făcut milă cu dânsa, ridicând de la dânsa ocara nerodirii de copii. Astfel, s-au împlinit cuvintele Sfântului Arhanghel Gavriil, care a zis către Zaharia: 'Femeia ta va naşte fiu şi mulţi se vor bucura de naşterea lui!'.
Pentru că nu a crezut cuvintele Arhanghelului Gavriil, trimis de Dumnezeu să vestească naşterea unui fiu, preotul Zaharia a fost pedepsit prin neputinţa de a vorbi până la naşterea pruncului.
În ziua a opta de la naşterea Sfântului Ioan au venit preoţii şi prietenii în casa lui Zaharia, ca să taie pruncul împrejur şi voiau să-i pună numele tatălui său, Zaharia; dar mama sa, Sfânta Elisabeta, povăţuindu-se de Sfântul Duh, a numit pe prunc Ioan.
Cei ce voiau să taie împrejur pruncul, făceau însă semne tatălui, cum ar voi el să-l numească. Iar el, cerând o tăbliţă, a scris: 'Ioan să-i fie numele lui!'. Şi îndată Zaharia a deschis gura şi limba lui s-a dezlegat din amuţire şi vorbind, binecuvânta pe Dumnezeu.
"Atunci toţi s-au minunat de acele mari minuni: cum a născut aşa îmbătrânită, cum maica şi tatăl cel mut s-au unit la un nume, cu care să numească pe fiu şi cum, după scrierea numelui, mutul îndată a grăit şi, ce a scris cu mâna, aceea a grăit şi cu limba. Deci, numele lui Ioan s-a făcut ca o cheie a gurilor părinţilor, deschizându-le spre lauda lui Dumnezeu. Astfel a cuprins frica pe toţi cei ce vieţuiau împrejur, pentru că toţi cei ce auzeau acestea se minunau cu spaimă de acele preaslăvite minuni ale lui Dumnezeu şi se povesteau cuvintele acestea în toată partea muntelui Iudeei, adică în hotarele Hebronului, în cetatea preoţilor, unde era casa lui Zaharia". (Vieţile Sfinţilor)
"Iar când S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos în Betleemul Iudeei şi au venit magii de la răsărit, întrebând de Împăratul cel de curând născut, atunci Irod, trimiţând ostaşi în Betleem să ucidă pe toţi pruncii de acolo, şi-a adus aminte de Ioan, fiul lui Zaharia, de care auzise acele minuni, şi a zis în sine: 'Oare acela are să fie împăratul Iudeei?' Şi, gândindu-se să-l ucidă, a trimis într-adins ucigaşi la Hebron în casa lui Zaharia. Dar trimişii n-au găsit pe Sfântul Ioan, pentru că, începând din Betleem acea ucidere de prunci fără de Dumnezeu, s-a auzit în Hebron glas şi strigare, că nu stăteau aşa departe, şi s-a ştiut pricina acelei strigări". (Vieţile Sfinţilor)
Sfânta Elisabeta a luat atunci pe pruncul Ioan şi a fugit în pustiu; iar Sfântul Zaharia a rămas în Ierusalim, slujind după obicei în biserică, în rânduiala săptămânii sale, care se întâmplase în acea vreme.
Ucigaşii trimişi de Irod au găsit pe Zaharia în biserică, şi l-au întrebat unde l-a ascuns pe fiul său: "Să ni-l dai nouă, că aşa a poruncit împăratul, iar dacă nu-l vei da, vei muri îndată!". Sfântul Zaharia a răspuns: "Voi îmi veţi ucide trupul, iar Domnul îmi va primi sufletul". Atunci, după ordinul primit, întrebătorii l-au ucis între biserică şi altar; iar sângele lui, care s-a vărsat pe marmură, s-a închegat şi s-a făcut tare ca piatra, spre mărturia lui Irod şi spre veşnica lui osândă.
Elisabeta, acoperindu-se de Dumnezeu împreună cu pruncul Ioan, petrecea în pustiu, în muntele ce se desfăcuse, la rugăciunea sa; pentru că, prin porunca dumnezeiască, li se făcuse acolo peşteră. Tot acolo curgea şi un izvor de apă şi crescuse înaintea peşterii un finic plin de roade.
După patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfânta Elisabeta a murit în peştera aceea. Iar Sfântul Ioan, rămânând singur, a fost hrănit de înger până la creşterea lui şi păzit în pustietăţi, până în ziua arătării sale către Israel.
Astfel păzea şi acoperea pe Sfântul Ioan mâna Domnului, ca el să meargă înaintea feţei Lui cu duhul şi cu puterea lui Ilie, să-I gătească astfel cale, că venea să mântuiască neamul omenesc.
