Elevii și studenții din județul Satu Mare, dar nu numai, se pot angaja pe perioada vacanței de vară. În conformitate cu prevederile Legii nr.72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor și studenților, cu modificările și completările ulterioare, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare reamintește angajatorilor că pot beneficia de un stimulent financiar lunar, egal cu 50% din valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă în vigoare, prevăzut de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
Care sunt condițiile
Stimulentul financiar se acordă la cererea angajatorului din bugetul asigurărilor pentru șomaj.
Angajarea elevilor și studenților se poate realiza pe perioada vacanțelor, iar stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maxim 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev și student pentru care s-a încheiat contractul individual de muncă.
Beneficiază de stimulentul financiar lunar angajatorii care încadrează în muncă elevi și studenți în baza:
• unui contract individual de muncă pe durată determinată, egală sau mai mică decât durata vacanței, încheiat în condițiile legii, cu normă întreagă sau, după caz, cu timp parțial;
• unui contract de muncă temporară, numai dacă durata misiunii de muncă temporară este egală sau mai mică decât durata vacanței.
În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, contractul individual de muncă încheiat cu durata timpului de muncă de 6 ore pe zi și de 30 ore pe săptămână se consideră încheiat cu normă întreagă.
Pentru a beneficia de acordarea stimulentului financiar, angajatorii trebuie să încheie o convenție cu agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor și studenților.
Care e valoarea stimulentului
Diferența dintre stimulentul lunar acordat și salariul realizat se suportă de către angajator din fonduri proprii.
Potrivit informațiilor furnizate de directorul AJOFM Satu Mare, Simona Derșidan, atât elevii, cât și studenții, trebuie să fie angajați cu cel puțin salariul minim pe economie. Dacă elevul are vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani, atunci se încheie un contract pe o durată de 6 ore, dar sunt plătite opt ore.
Angajatorii primesc un stimulent financiar lunar, egal cu 50% din valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă în vigoare, adică aproape 300 de lei pentru fiecare elev sau student angajat.
Interes crescut pentru acest program
Anul trecut, de aceste stimulente au beneficiat 39 de angajatori din județ, care au angajat 90 de elevi și 9 studenți.
Potrivit celor afirmate de Simona Derșidan, marea lor majoritate au fost angajați în domeniul HORECA dar și în comerț.
Demn de remarcat este și faptul că o parte dintre elevii și studenții de anul trecut au fost angajați în sistemul de producție din județ, îndeosebi în fabricile unde sunt angajați părinții acestora.
Florin Dura




















