PESTE 900 DE ELEVI, INFORMAȚI DE POLIȚIȘTI ÎN PRIMA CAMPANIE PRIVIND PORTUL OBIECTELOR PERICULOASE

PESTE 900 DE ELEVI, INFORMAȚI DE POLIȚIȘTI ÎN PRIMA CAMPANIE PRIVIND PORTUL OBIECTELOR PERICULOASE

Timp de două luni, în perioada 15 aprilie-15 iunie 2023, s-a desfășurat la nivel național o campanie vizând portul sau folosirea fără drept a obiectelor periculoase în unitățile de învățământ. În județul Satu Mare  1017 persoane au participat la activitățile preventive, din care 944 de elevi, 54 părinți și 19 cadre didactice.

Campania a fost inițiată de Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Educației și s-a derulat la nivelul fiecărui județ prin structurile de siguranță școlară și cele de prevenire ale poliției, cu sprijinul local al Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare și al Consiliului Județean al Elevilor.

Activitățile au vizat în principal informarea elevilor în scopul conștientizării riscurilor și consecințelor de ordin fizic, psihologic și juridic al unor fapte de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, dar și sensibilizarea cadrelor didactice, a reprezentanților părinților și a elevilor, în vederea sesizării unor astfel de fapte.

În perioada de derulare a campaniei, polițiștii sătmăreni au fost prezenți în 18 unități de învățământ din județ, fiind desfășurate 47 de întâlniri cu elevi, respectiv părinți.

Conform articolului 372 alin.3 din Codul Penal, portul și folosirea fără drept de obiecte periculoase în incinta unor instituții publice, cum este și cazul unităților de învățământ, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 3 ani sau cu amendă. Prin obiecte periculoase se înțelege cuțitul, pumnalul, boxul sau alte obiecte confecționate pentru tăiere, înțepare sau lovire, arme neletale nesupuse autorizării, dispozitive de tip electroșoc dar și substanțele iritant-lacrimogene. Aceste obiecte sunt interzise a fi purtate ori folosite fără drept în adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri de distracție și de agrement sau în mijloacele de transport în comun, fapta constituind infracțiune.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble