Alexandra Odoroagă, actriţă la Teatrul de Nord Satu Mare, este absolventa Colegiului Național “Mihai Viteazul” din municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna şi a Facultăţii de Teatru și Televiziune din cadrul Universității “Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, promoţia 2011. S-a născut într-una din zilele premergătoare Revoluției din Decembrie 1989. De ceva vreme slujeşte cu pasiune şi dăruire scena teatrului sătmărean şi cu toate că a văzut lumina zilei departe de urbea noastră, invitata mea de azi mărturiseşte că oraşul nostru a devenit pentru ea “acasă”. Alexandra este suflet de artist, iar spiritul ei, solar şi ludic, creionează cu măiestrie tainele artei de-a fi. Este o plăcere să fii în preajma ei, bucuria cu care îmbrăţişează viaţa este un spectacol în sine, care te cucereşte pe loc. Cu siguranţă, talentata actriţă îşi aduce picătura ei de frumos în arta teatrală sătmăreană.
Atunci când vorbeşte un actor despre felul în care percepe el viaţa, mărturisesc că mă opresc o clipă-n loc, şi-l ascult. E acolo ceva sublim, o altă lume, un alt mod de a privi lucrurile, care iese cumva din tipar, din ceea ce am numi comun, obişnuit. De ce actoria, Alexandra, şi nu altceva? Când şi cum s-a întâmplat marea întâlnire cu ea?
Scena am descoperit-o în anii de liceu, când am făcut parte din trupa de teatru a şcolii. În momentul în care am fost la audiție pentru a face parte din acel colectiv, am simțit din prima clipă chemarea şi magia scenei. De atunci n-am încetat să caut acea senzație, pe care greu o pot exprima în cuvinte. Făcând totuşi o încercare, aş spune că, pentru mine, scena este un loc sacru care mă încarcă cu vraja ei. Îndrăgostindu-mă iremediabil de tot ce înseamnă actorie şi artă teatrală, am urmat Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universității “Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca. Am avut un parcurs foarte frumos de la începutul carierei mele şi până în momentul de faţă, deoarece am avut profesori care m-au făcut să înțeleg că viața unui actor este pe cât de fascinantă, pe atât de grea. De ce actoria? Pentru că în această meserie îți folosești toate simțurile. E complexă, pentru că îți pune în mişcare atât trupul, cât și mintea, dar și sufletul. La fiecare reprezentaţie lași o bucată din tine să zboare către public, cel care nu încetează să-ți răspundă în acest joc magic. De multe ori am senzaţia că acea parte, chiar şi după ce a căzut cortina, mai pulsează o vreme, în întunericul ce se aşterne în tăcere peste sala de spectacol, până la următoarea repetiţie sau reprezentaţie.
Cum ai ajuns tocmai în Satu Mare?
În urma unui festival al tinerilor absolvenți, am avut norocul de a-l întâlni pe regizorul Andrei Mihalache, căruia îi sunt profund recunoscătoare pentru şansa de a face parte din Trupa “Mihai Raicu” a Teatrului de Nord Satu Mare. Şi iată că au trecut deja, peste 10 ani. Am împlinit vârsta de 33 de ani, având la activ peste 30 de premiere scoase de-a lungul anilor.
Te consideri un actor versatil ?
Da! Mă consider un actor versatil, având în vedere că am jucat atât femei cât și bărbați; am fost şi bunic și copil; desigur, am jucat şi personaje din lumea necuvântătoarelor. Am jucat întreaga paletă de roluri, de la dramă la comedie. Îmi face plăcere orice oportunitate, şi accept orice rol cu drag și entuziasm. Ştiu că ce îmi este hărăzit, la mine va ajunge. Ador să joc, să construiesc roluri. E ca o chemare spre împlinirea mea sufletească şi, bineînţeles, spre inima Măriei-sale, Publicul.
Cum intră actorul în rolul unui personaj? Presupun că şi asta e o artă. Ai ceva de spus legat de asta?
Munca actorului nu începe și nu se termină la teatru. Există o curiozitate care motivează actorul să caute, să descopere şi să înțeleagă cât mai bine personajul și în timpul dintre repetiții. Chiar şi acasă poţi trăi momente de revelaţie în crearea personajului. Repetițiile constante care se fac pe scenă, te aduc aproape de rol, dar magia constă în pasul singur, care delimitează culisele de scenă. Este acel moment în care nu mai simți emoție, doar prezență. Nu ești tu, dar nici nu te-ai pierdut pe tine.
Există vreun rol pe care l-ai jucat şi care te-a marcat? Sau eşti în aşteptarea rolului vieţii tale?
Am avut multe roluri foarte frumoase. Niciodată nu am avut un rol care să nu-mi fi făcut plăcere în a-l construi. Îmi place foarte tare să mă joc, sunt o fire veselă, empatică, îmi plac atât spectacolele de adulți, cât și cele de copii. Pentru mine e important să fiu pe scenă, să simt publicul şi să transmit tot ce am eu mai bun, mai adevărat şi mai sincer. În privinţa “rolului vieţii”, sunt încă tânără, poate că va apărea într-o bună zi. Nu sunt în căutarea sa.
Eşti de acord ca regizorii, generic vorbind, să pună în scenă piese, într-un anume fel, pe principiul „asta se cere ”, sau crezi că teatrul clasic ar trebui să revină la locul pe care îl merită? Mai este actual Caragiale?
Da, pot spune că mai este actual Caragiale. În fiecare an încercăm să oferim publicului ceea ce doreşte să vadă, dar şi ceea ce dorim noi să le prezentăm , poate ca și o noutate, o lume pe care ei nu o cunosc. Aşadar, punem în lumină, lumi atât cunoscute de public, cât si lumi noi care surprind publicul.
Care este relaţia regizor-actor în construirea unui rol?
Este un joc organic. Pot spune că fiecare regizor vine cu lumea şi universul lui propriu, pe care îl împărtășește actorului. La rândul lui, actorul încearcă să treacă prin propriile sentimente, viziunile şi indicațiile regizorului. Scopul acestuia este să-l conducă pe actor cât mai aproape de ideea și lumea pe care dorește el să o construiască. Astfel devine jocul întreg, regizorul construind rolul împreună cu actorul. E o colaborare ce implică interacţiuni de o mare fineţe şi sensibilitate din partea amândurora. Arta este mai presus de cuvinte. Este emoţia menită să atingă mintea, sufletul şi inima spectatorului.
Se vorbeşte mult despre actorii din “Generaţia de aur”, precum Ştefan Iordache, Toma Caragiu, Gheorghe Dinică, Leopoldina Bălănuţă, Draga Olteanu-Matei sau George Constantin, dar şi despre predecesori ai lor şi desigur mulţi, mulţi alţii. Sunt actori care au lăsat în urma lor roluri memorabile atât pe scenă, cât şi pe marele ecran.
Spune-ne dacă cineva dintre actorii vremurilor de altădată te-a impresionat în mod deosebit şi de ce?
Considerat unul dintre cei mai complecși actori, Toma Caragiu este unul dintre cei pe care i-am urmărit încă de mică în mediul familial. A avut roluri memorabile alături de alți monștri sacri ai filmului şi teatrului românesc. Dorința inimii mele ar fi fost să cunosc personal măcar unul dintre ei, ca " civil". Să petrec măcar o zi cu unul dintre actorii generației de aur, ar fi fost o experiență unică și excepțională.
În acest oraş exista, cu ani în urmă, un „Teatru de vară”, un loc cu un parfum special, unde artişti şi spectatori deopotrivă se bucurau sub semnul artei. Cât de important e ca actorii să vină în întâmpinarea spectatorului, prin spectacole inedite, stradale, în alte diferite locaţii, chiar la sate, tocmai în vederea promovării artei teatrale?
Foarte important! Noi încercăm să fim cât mai aproape de public, chiar şi prin spectacolele stradale pe care le oferim. Încercăm să atragem către teatru, prin diverse căi şi modalităţi, public cât mai divers și números. Simt și știu că suntem pe drumul cel bun.Şi asta mă face să fiu recunoscătoare că fac parte din această echipă grozavă, condusă de oameni talentați si minunați. Şi bineînţeles sunt foarte mândră şi de colegii mei.
Cum vezi societatea de azi, cu sau fără mască?
În anii trăiţi până acum, cu referire mai ales la cei recenţi, am observat că schimbarea, maturizarea, înțelepciunea, cresc odată cu vârsta. Nu pot privi lumea ca la 20 de ani. Odată cu trecerea timpului, cred că voi înțelege și voi vedea viaţa cu totul altfel faţă de cum o văd azi. E firesc să fie aşa. Chiar dacă ar fi să fie o mască, într-un moment al vieţii, ea va cădea atunci când vei şti cine eşti cu adevărat, şi abia atunci te accepţi exact aşa cum eşti. Până la urmă, cred că fiecare om alege dacă vrea să poarte zi de zi o mască, sau nu. Poate odată, cu timpul, la momentul potrivit, în evoluția vieții lui, va lăsa această mască de care vorbeşti și îşi va căuta autenticitatea.
Are acest oraş ceva care îţi place în mod deosebit? Îţi imaginezi un viitor aici, sau ai alte planuri ?
Deja pot spune că sunt sătmăreancă. M-am mutat aici împreună cu familia. Sunt foarte fericită de alegerea pe care am făcut-o venind în Satu Mare. Ştiu că sună pretenţios, dar acest oraș a ajuns să fie pentru mine “ acasă”, aşa că, îmi place tot ce înseamnă Satu Mare.
Dacă doreşti să transmiţi un mesaj cititorilor acestei pagini…
Ca și mesaj aș ruga publicul să vină la teatru cu încredere și cu deschiderea de a primi ceea ce noi avem de oferit. Fiecare spectacol este muncit cu sudoare, cu inimă și suflet. Şi toate astea pentru a face o lume mai frumoasă şi mai bună. Noi cu toţii, artişti şi public deopotrivă, avem puterea de a crea magia. Da! Viața are magie , trăiește-o!
Ea este Alexandra! Până data viitoare, nu uita, drag cititor, să fii creativ şi autentic!
Georgeta Govor
