????????????????????????????????????????????????????????????????
După cum bine știm, septembrie este prima lună de extra sezon, motiv pentru care hotelierii vin cu niște propuneri foarte atractive. Ofertele acestei luni pentru litoralul românesc sunt deja unele speciale și intră în Programul numit „Litoralul pentru toți”.
Din informațiile primite de la agenții de turism sătmăreni, aflăm că aceste oferte sunt valabile din data de 1 septembrie și constau în reduceri începând cu 10%, unde găsim disponibilități și se pot face vacanțe începând de la câteva sute de lei cu cazare și diferite tipuri de masă.
„În sfârșit este caldă apa Mării Negre, din ce am auzit de la turiști, nu prea s-au putut bucura de Marea Neagră deoarece a fost destul de rece la începutul sezonului, iar apoi au fost valuri puternice. Acum este caldă, iar valurile s-au mai domolit, deci se poate face baie în mare, cred că mai bine decât în luna iunie de exemplu. De aceea zic, că litoralul românesc rămâne o destinație atractivă pentru luna septembrie”, a precizat agentul de turism Dana Rentea.
Agentul de turism Alexandrina Costin a informat cititorii Gazetei de Nord Vest cu privire la faptul că în luna septembrie pot să își rezerve o vacanță pe litoralul românesc cu doar 490 de lei pentru două persoane cu mic dejun inclus, pe o perioadă de șase zile.
În unele locații, luna
septembrie este chiar
cea mai frumoasă
Dacă e să vorbim despre destinații dinafara țării, în unele locații, luna septembrie este chiar cea mai frumoasă lună, potivit surselor, deoarece se mai domolește căldura și încă este foarte multă vegetație, ziua este suficient de lungă, iar apa mării este caldă, temperaturile fiind de asemenea rezonabile.
„Vorbim aici despre Turcia, Insulele Grecești și bineînțeles Egipt, dar Egiptul chiar continuă cu vreme bună pentru vacanțe chiar și în lunile octombrie și noiembrie. Ca și tarife cred că mai degrabă trebuie să vorbim înafara țării despre disponibilitate, deoarece abia mai găsim locuri la hoteluri. Grecia de exemplu este foarte ocupată în luna septembrie, mai ales în prima jumătate, se fac rezervări cu câteva luni înainte. Personal mi-am petrecut vacanță în Grecia la începutul lunii iunie și îmi spuneau angajații hotelurilor că la acel moment deja erau arhiplini pentru luna septembrie”, a mai precizat Dana Rentea pentru Gazeta de Nord-Vest.
Conform Alexandrinei Costin, sătmărenii își pot crea o vacanță de vis în Turcia, all inclusive la prețul de 800 de euro, iar în Grecia la prețul de 515 euro cu mic dejun inclus, dar cu plecare din Baia Mare.
Se recomandă
rezervarea destinațiilor din timp
Așadar, pentru luna septembrie agenții de turism sătmăreni recomandă rezervarea destinațiilor în avans, cu câteva luni bune înainte, deoarece tarifele sunt mai mici decât în lunile de plin sezon precum iulie și august. Vremea este foarte bună încă în această lună fapt care face ca multă lume să își organizeze vacanța în septembrie.
„În Turcia găsim locuri la hoteluri însă nu găsim locuri la avioane, zborurile de tip charter sunt pline. De pe toată zona noastră, respectiv Satu Mare, Baia Mare, Oradea, Cluj Napoca, sunt pline până în data de 6 septembrie, nu mai găsim nici un loc în avion. În data de 7 septembrie are loc prima plecare din Oradea unde mai sunt locuri, 9 septembrie, prima plecare din Baia Mare, iar pentru Satu Mare, anunț cu bucurie, 10 septembrie, ultimul zbor are doar câteva locuri disponibile, plecarea de 3 septembrie este fullybooked de mai multe săptămâni. Așadar, după cum spuneam, pe 10 septembrie mai există câteva locuri pentru zborul din Satu Mare, dar nu multe, deci dacă cineva mai dorește să își facă o vacanță pe ultima sută de metri, îi invit să se grăbească pentru a-și rezerva locul. Din Cluj, continuă zborurile inclusiv în luna octombrie în Antalya deoarece vremea încă este foarte bună, iar prețurile sunt foarte atractive”, a informat Oana Rentea. Italia este o destinație care se vizitează mai mult cu mașina sau cu zboruri de linie, nu există nici un zbor charter din zona noastră către Italia, potrivit agenților de turism. „Depinde foarte mult despre care zonă a Italiei vorbim. În partea de Nord, multe hoteluri se închid spre jumătatea lunii septembrie deoarece apa Mării Adriatice este de fel mai rece și atunci nu mai au suficient de mulți turiști încât să mai țină deschise hotelurile și stațiunile, deci în a doua jumătate a lunii se mai împuținează turiștii. Dacă vorbim despre Sudul Italiei, acolo vremea încă este bună și vor mai fi turiști sau destinațiile de oraș unde turiștii sunt prezenți pe tot parcursul anului”, au mai spus agenții.
Pentru o vacanță la mare, atât în România cât și în străinătate prețurile încep de la câteva sute de lei
Cel mai ieftin sejur vândut pe litoralul românesc a fost la finalul lunii august, iar o cazare fără masă a costat 1200 de lei pentru 7 nopți. Agenții de turism susțin că cele mai mici prețuri le putem găsi pe litoralul românesc, hoteluri de două, trei stele, fără masă inclusă în preț.
Următoarele tarife ar fi Grecia, cu autocarul, deci cu câteva sute de euro poți merge din zona noastră, există plecări din Baia Mare cu preluări din Satu Mare sau din Cluj pentru partea de Nord a Greciei, Riviera Olimpului și Halkidiki, unde cu câteva sute de euro, turistul beneficiază de transport inclus și cazare pentru șapte nopți.
„Există stațiuni unde mâncarea nu e scumpă, te poți descurca la taverne, la alimentare, sunt cazări care au o mică chicinetă unde îți poți găti moderat, deci acestea ar fi cele mai ieftine vacanțe care se pot face”, a informat Oana Rentea.
Sătmărenii spun
DA vacanțelor în luna septembrie
Cea mai populară destinație, din punctul de vedere al unor agenți de turism, este Turcia, probabil și datorită faptului că există zbor direct din Satu Mare, iar luna septembrie deja este plină, mai ales în prima jumătate a lunii.
Pentru destinațiile din Grecia, nu se mai găsesc deloc locuri momentan, doar abia din data de 17 septembrie, la fel de căutate sunt și destinațiile Cipru și Mallorca.
Pe litoralul românesc hotelurile sunt de asemenea pline, însă din data de 15 septembrie unele hotărăsc să își închidă porțile, din cauza vremii mai puțin favorabile. Agenții de turism informează că de acum începe sezonul destinațiilor exotice, iar din această perioadă încep să vândă bilete spre Bali, Zanzibar, Thailanda, Maldive și Republica Dominicană, iar din noiembrie se vor axa pe sezonul din 2024.




















