Doi șoferi drogați depistați de polițiștii sătmăreni

Doi șoferi drogați depistați de polițiștii sătmăreni

La data de 23 august, în jurul orei 01.30, polițiștii rutieri din cadrul
Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de
supraveghere și control a traficului rutier, pe Drumul Județean 195, în localitatea
Medieșu Aurit, au efectuat semnale de oprire unui autoturism, la volanul căruia s-ar
fi aflat un bărbat de 31 de ani, din Satu Mare.

Conducătorul auto a fost testat de către polițiști cu un mijloc tehnic certificat, pentru
depistarea eventualelor substanțe psihoactive în organism, fiind indicat un rezultat
pozitiv pentru tetrahidrocanabinol și metamfetamină.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea
pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La aceeași dată, în jurul orei 03.45, polițiștii rutieri au oprit, pe strada C.A. Rosetti
din municipiu, un tânăr de 21 de ani, care s-ar fi aflat la volanul unui autoturism.
Procedura de testare antidrog a indicat faptul că tânărul s-ar fi aflat sub influența
substanțelor psihoactive, denumite tetrahidrocanabinol și cocaină, acesta fiind condus
la Spitalul Județean Satu Mare, pentru prelevarea de mostre biologice.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea
unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble