Noi măsuri pentru siguranța cetățenilor aplicate de polițiștii sătmăreni

Noi măsuri pentru siguranța cetățenilor aplicate de polițiștii sătmăreni

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat în
data de 7 august, activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță
publică în județ, aplicând peste 150 de sancțiuni contravenționale.

Aceștia au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier în județ, aplicând peste 150 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 28.000 de lei. Totodată, polițiștii au
luat măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce în 3
cazuri.

Astfel, un conducător auto, a fost identificat pe strada Gorunului, din localitatea
Satu Mare circulând cu viteza de 109 km/h, pe un sector de drum cu limita maxima
de 50 km/h.

Polițiștii rutieri au identificat, în trafic, pe DN19 între localitățile Ciuperceni și
Livada, un conducător auto care a efectuat manevra de depășire pe un tronson de
drum unde această manevră este interzisă.

Un bărbat aflat la volanul unui autoturism a fost depistat de către polițiștii rutieri
sătmăreni, deplasându-se dinspre localitatea Vetiș spre Satu Mare, în timp ce efectua
de depășire pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată cu marcaje si
indicatoare rutiere.

 

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble