WEEK-END PLIN de evenimente în județ. Sătmărenii au de unde ALEGE

WEEK-END PLIN  de evenimente în județ. Sătmărenii au de unde ALEGE

Sfârșitul de săptămână care începe, are programate mai multe evenimente cultural - artistice la care se așteaptă participarea unui public numeros.

”Zilele Partium – Ediția a XXII - a”, ” Festivalul viei și vinului de la Beltiug”, ”Ziua Recoltei de la Săcășeni”, ”Festivalul Folcloric Codrenesc ”Oțeloaia”, Festivalul ”Patrimoniul Țării Oașului – Zestrea Oașului” și ” Ziua Familiei la Lucăceni” sunt manifestările la care jandarmii sătmăreni vor fi prezenți la datorie.

Independent, dar și în cooperare cu polițiști din cadrul IPJ Satu Mare, jandarmii sătmăreni vor răspunde prezent la toate misiunile organizate pentru siguranța cetățenilor, dar și pentru prevenirea unor evenimente nedorite.

Dispozitivele de ordine publică vor avea în vedere prevenirea fenomenului contravenţional şi infracţional, descurajarea persoanelor predispuse la comiterea de fapte antisociale, prevenirea și combaterea traficului/consumului de substanțe interzise şi aplicarea măsurilor legale la constatarea producerii acestora.

Le recomandăm participanților să respecte indicațiile organizatorilor, iar în caz de nevoie, cu încredere, să solicite sprijinul forțelor de ordine.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble