Autoritățile Administrației Publice Locale, rebeli față de legile definitive pronunțate pe fond funciar

Autoritățile Administrației Publice Locale, rebeli față de legile definitive pronunțate pe fond funciar
|
Prefectul Radu Roca a convocat în această dimineață o ședință de lucru cu toți secretarii generali ai UAT-urilor din județ.
Alături de prefect, la întâlnire au mai fost prezenți, directorul de Cancelarie Radu Iancu, secretarul general Cosmin Dorle precum și directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Satu Mare, Monica Prodan Ardelean.
Prefectul Radu Roca a ținut să precizeze la începutul ședinței de azi că autoritățile publice locale nu pot condiționa eliberarea adeverințelor de tip APIA sau adeverințelor pentru eliberarea cărții de identitate față de plata taxelor și impozitelor locale.
Au fost discutate subiecte legate de notarea posesiei în cartea funciară în condițiile Legii nr.7/1996, legea cadastrului și a publicităţii imobiliare.
De asemenea s-au purtat discuții pe marginea problemelor ridicate ca urmare a verificării legalității actelor administrative adoptate/emise de autorităţile administrației publice locale.
Au fost prezentate aspecte legate de aplicarea legilor fondului funciar și nepunerea în aplicare a hotărarilor judecătorești definitive pronunțate pe fond funciar.
Conform art.197 alin (10 ) din OUG nr 57/2019 privind Codul administrative , Secretarul general al unității administrative-teritoriale comunică actele administrative prevăzute la art.196 alin ( 1 ) prefectului ÎN CEL MULT 10 ZILE LUCRĂTOARE DE LA DATA ADOPTĂRII, RESPECTIV EMITERII.
”Având în vedere importanța proiectelor depuse pentru accesarea fondurilor europene este cu atât mai important respectarea acestui termen, ținând cont de faptul că se solicit acte în completarea documentațiilor depuse. Vă aduc la cunoștință că dacă nu se va respecta acest termen, în urma unui număr a două atenționări, se va sesiza comisia de disciplină cu privier la aceste fapte ale secretarilor generali”- prefect Radu Roca.
Prefectul Radu Roca a cerut sprijin din partea autorităților locale privind popularizarea Campaniei ”Prioritate pentru sguranța și sănătatea copiilor noștri” lansată ieri de Instituția Prefectului județul Satu Mare.
”Așa cum am anunțat și ieri în conferința de presă , am lansat campania Prioritate pentru sguranța și sănătatea copiilor noștri. Fac un apel către dumneavoastră și către autoritățile publice locale să sprijiniți acțiunile noastre și să popularizați atât numărul unic 119 cât și obiectul campaniei lansate în județ. Vă mulțumesc anticipat atât dumneavoastră cât și primarilor pentru implicare și ajutor”- prefect Radu Roca.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble