Populația județului trebuie să știe că autoritățile publice locale nu pot condiționa eliberarea adeverințelor de tip APIA sau adeverințelor pentru eliberarea cărții de identitate de plata taxelor și impozitelor locale. Anunțul a fost făcut chiar de prefectul radu Roca, în cadrul conferinței de presă de miercuri de la sediul prefecturii.
”Reamintesc încă odată, conform art.197 alin (10 ) din OUG nr 57/2019 privind Codul administrative, Secretarul general al unității administrative-teritoriale comunică actele administrative prevăzute la art.196 alin ( 1 ) prefectului ÎN CEL MULT 10 ZILE LUCRĂTOARE DE LA DATA ADOPTĂRII, RESPECTIV EMITERII.
Având în vedere importanța proiectelor depuse pentru accesarea fondurilor europene este cu atât mai important respectarea acestui termen, ținând cont de faptul că se solicit acte în completarea documentațiilor depuse. Vă aduc la cunoștință că dacă nu se va respecta acest termen, în urma unui număr a două atenționări, se va sesiza comisia de disciplină cu privire la aceste fapte ale secretarilor generali”, a precizat prefectul.
Tot cu aceeași ocazie, Radu Roca a precizat că au fost alocate simele neecsare pentru plata despăgubirilor pentru secetă. Aceste despoăgubiri sunt în cuantum de 335lei /hectar calamitat pentru porumb, floarea soarelui, rapiță și mazăre.




















