Beneficiarii pensiei de urmaș trebuie să facă dovada continuității studiilor pentru anul universitar 2023-2024 dacă doresc în continuare pensia de urmaș

Beneficiarii pensiei de urmaș trebuie să facă dovada continuității studiilor pentru anul universitar 2023-2024 dacă doresc în continuare pensia de urmaș

Copiii care beneficiază de pensie de urmaș și care au împlinit 16 ani, trebuie să depună o serie de acte la Casa Judeteană de Pensii  pentru a nu pierde acest drept financiar.  Astfel, elevii peste 16 ani beneficiari ai unei pensii de urmaş, au obligația să prezinte  până la data de  25 septembrie 2023, adeverința din care să rezulte că în anul școlar 2023 – 2024, urmează o formă de învățământ organizată potrivit legii.  În cazul nedepunerii adeverinței, pensia de urmaș aferentă lunii octombrie 2023 se reține de la plată.

Întrucât anul universitar începe cu data de 1 octombrie 2023, studenții urmași în vârstă de până la 26 ani, sunt în imposibilitatea prezentării până la data de 25 septembrie 2023 a dovezii continuării studiilor. În consecință, aceștia au obligația ca, până la această dată, să depună la sediul casei teritoriale de pensii o declarație pe proprie răspundere că își continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, cu prezentarea ulterioară a adeverinței în originalÎn situația nedepunerii declarației, până la data de 25 septembrie 2023,  va fi reținută de la plată  pensia aferentă lunii octombrie. Totodată, în situația neprezentării până la data de 25 octombrie 2023 a adeverinței în original, pensia de urmaș aferentă lunii noiembrie va fi reținută de la plată, până la depunerea actului solicitat.

Amintim că,  de  pensie de urmaș pot beneficia copiii persoanelor decedate, astfel:


  • până la împlinirea vârstei de 16 ani;

  • până la împlinirea vârstei de 26 de ani, dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii;

  • pe întreaga durată a invalidității de orice grad, dacă aceasta a apărut până la împlinirea vârstei de 16 ani, respectiv 26 de ani.


,,În baza de date a instituției noastre există 891 de elevi și studenți care își continuă studiile și beneficiază de pensie de urmaș”, a declarat directorul executiv al instituției, domnul Cristian Soponoș.

 

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble