Încep lucrările de reabilitare a Hotelului Dacia
Lucrările de reabilitare a Hotelului Dacia din centrul municipiului Satu Mare vor începe în cel mai scurt timp posibil. Potrivit celor de la Szatmar.ro, în această perioadă are loc pregătirea șantierului, iar lucrările sunt estimate să fie finalizate în anul 2025. Investiția se ridică la zeci de milioane de euro, iar la finalul lucrărilor vor fi date în folosință nu mai puțin de 62 de camere.
„În timpul reconstrucției, dorim să păstrăm toată valoarea clădirii fostului hotel. Astfel, în timpul lucrărilor de construcție, fiecare parte a clădirii va fi reînnoită în forma inițială, fie că este vorba de elementele de fațadă sau de țigla unică Zsolnay”, a declarat Márton Nándori, directorul general al Dacia SRL.
Hotelul va fi renovat cu o investiție de aproape 30 de milioane de euro și va avea 62 de camere. De asemenea, va avea un restaurant de inspirație locală, un cocktail bar elegant și un centru spa. Hotelul va funcționa sub marca Hotel Indigo al renumitului lanț internațional InterContinental (IHG) Hotels & Resorts și va fi operat de compania maghiară de management hotelier Hotel & More Group.
Reamintim faptul că IHG Hotels & Resorts, una dintre cele mai importante companii din industria ospitalității la nivel mondial, a anunțat recent semnarea unui acord de franciză cu Dacia SRL, o subsidiară a Manevi ZRT, pentru deschiderea primului hotel sub brandul Indigo din România, scriu cei de la Trends HRB. În urma acestui parteneriat, Hotelul Dacia din Satu Mare, un simbol al orașului, va deveni Hotel Indigo Satu Mare și va fi operat de compania maghiară Hotel & More Group.
Situat într-una dintre cele mai cunoscute clădiri Art Nouveau din Satu Mare, cu o fațadă emblematică, a cărei arhitectură datează din 1902, hotelul va fi renovat și modernizat complet, urmând să aibă un design bazat pe conceptul tip boutique de lux, în completă armonie cu clădirile din apropiere și cu cultura locală.




















