Bugetul local de venituri și cheltuieli al municipiului Satu Mare a fost rectificat în urma ședinței extraordinare de joi a Consiliului Local Satu Mare.
”Constatând necesitatea aprobării rectificării Bugetului local de Venituri şi Cheltuieli al municipiului Satu Mare pe anul 2023,
Luând în considerare Contractul de finanţare încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice şi Municipiul Satu Mare în cadrul Programului Național PNDL II, pentru finanțarea Podului peste râul Someș, Contractele de finanţare în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă încheiate între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice şi Municipiul Satu Mare, respectiv Contractele de finanţare în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, încheiate între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice şi Municipiul Satu Mare, Contractele de finanţare în cadrul Programului Operațional Capital Uman încheiate între Ministerul Fondurilor Europene şi D.A.S. Satu Mare, Contractele de finanţare nerambursabilă încheiate între Administrația Fondului pentru Mediu şi Municipiul Satu Mare, respectiv Contractul de grant în cadrul Programului Operațional România-Ukraina 2014-2020, semnat în colaborare cu orașul înfrățit Uzhgorod, Contractele de finanțare încheiate în cadrul Programului Național pentru Redresare și Reziliență precum și Contractele de finanțare încheiate în cadrul Programului Național de investiții Anghel Saligny,
Ținând cont de Actele adiționale la contractul de finanțare încheiat între Municipiul Satu Mare și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor publice și Administrației, pentru finanțarea Podului peste râul Someș – Amplasament strada Ștrandului,Se aprobă rectificarea Bugetului local de Venituri şi Cheltuieli al municipiului Satu Mare pe anul 2023, la valoarea totală de 550.205.042 lei, din care:
- 282.916.264 lei la Secţiunea de funcţionare, conform anexei nr. 1,
- 267.288.778 lei la Secţiunea de dezvoltare, conform anexei nr. 1.1.
Art.2. (1) Se aprobă rectificarea Listei obiectivelor de investiţii pe anul 2023, la valoarea de 160.387.424 lei conform anexei nr.2.
(2) Se aprobă rectificarea Listei obiectivelor de investiţii pe anul 2023 finanțate din F.E.N., la valoarea de 88.519.214 lei conform anexei nr. 2A.
Art.3. Se aprobă rectificarea Listei studiilor de fezabilitate, documentaţiilor tehnico-economice şi de urbanism pe anul 2023 la valoarea totală de 7.694.325 lei conform anexei nr. 3.
Art.4. (1) Se aprobă rectificarea Listei proiectelor tehnice pe anul 2023 la valoarea totală de 1.895.820 lei conform anexei nr. 4.
(2) Se aprobă rectificarea Listei proiectelor tehnice pe anul 2023 finanțate din F.E.N., la valoarea totală de 2.900 lei conform anexei nr. 4A.
Art.5. (1) Se aprobă rectificarea Listei dotărilor independente pe anul 2023, la valoarea totală de 9.591.053 lei conform anexei nr. 5.
(2) Se aprobă rectificarea Listei dotărilor independente pe anul 2023 finanțate din F.E.N., la valoarea totală de 9.964.212 lei conform anexei nr. 5A.
Art.6. Se aprobă rectificarea Listei lucrărilor de foraj, cartarea terenului, fotogrammetrie, determinări seismologice, consultanță, asistență tehnică și alte cheltuieli asimilate investițiilor, potrivit legii, pe anul 2023, la valoarea de 3.552.800 lei conform anexei nr. 6.
Art.7. Se aprobă rectificarea Listei creditelor de angajament şi Programul multianual de investiții pe anii 2024, 2025, 2026 și 2027 aferente obiectivelor de investiţii aprobate în Secţiunea de dezvoltare a bugetului local finanţate din surse proprii, alte surse şi din fonduri externe nearambursabile, conform anexei nr. 7 la prezentul proiect de hotărâre.
Art.8. Se aprobă rectificarea anexei nr. 8, Programul anual de investiţii al municipiului Satu Mare pentru anul 2023.
Art.9. Se aprobă alocarea în anul 2023 a sumei de 40.113.390 lei, în Secțiunea de funcționare a Bugetului local, pentru instituţiile de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Satu Mare, conform anexelor nr. 9.1-9.7.
Art.10. Se aprobă rectificarea Listei achiziţiilor de imobile pe anul 2023, la valoarea totală de 89.020 lei conform anexei nr. 10.
Art.11. Se aprobă rectificarea Bugetului de venituri și cheltuieli al Teatrului de Nord Satu Mare. Bugetul rectificat în valoare de 18.039.308 lei va fi repartizat după cum urmează:
- 11.200.000 lei reprezintă cheltuieli de personal,
- 645.308 lei reprezintă cheltuieli cu bunuri și servicii,
- 000 lei pentru virarea sumelor aferente persoanelor cu handicap neangajate la nivelul instituţiei,
- 100.000 lei reprezintă transferuri pentru cheltuieli de capital.
Art.12. Se împuterniceşte primarul municipiului Satu Mare pentru a semna modificarea anexelor la bugetul local, ca urmare a alocărilor sau retragerilor de sume la nivelul municipiului Satu Mare, urmare a apariţiei unor acte normative, respectiv comunicări ale A.J.F.P Satu Mare, Consiliul Judeţean Satu Mare, Direcţia de Sănătate Publică Satu Mare sau Contracte de finanţare semnate pentru realizarea unor obiective din fonduri externe nerambursabile sau din fonduri guvernamentale. Anexele modificate vor fi prezentate spre aprobare Consiliului Local cu ocazia primei rectificări a Bugetului local de Venituri şi Cheltuieli.
Art.13. Sumele aprobate în Bugetul local de Venituri şi Cheltuieli al municipiului Satu Mare, Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al instituţiilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii subordonate Consiliului local al municipiului Satu Mare, Bugetul creditelor interne al municipiului Satu Mare pe anul 2023 precum și Bugetul fondurilor externe nerambursabile vor constitui Bugetul de Venituri şi Cheltuieli consolidat al municipiului Satu Mare pe anul 2023.
Art.14. Anexele 1, 1.1, 2, 2A, 3, 4, 4A, 5, 5A, 6, 7, 8, 9.1, 9.2, 9.3, 9.4, 9.5, 9.6, 9.7 și 10 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.15. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarul municipiului Satu Mare prin serviciile de specialitate.
Art.16. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al municipiului Satu Mare, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Satu Mare, Instituţiei Prefectului judeţului Satu Mare, Directorului executiv şi Serviciului Buget”, se arată în referatul de aprobare a proiectului de hotărâre.




















