Un elev din Țara Oașului, suspectat că s-a drogat

Un elev din Țara Oașului, suspectat că s-a drogat
Un elev la o școală din țara Oașului este supectat că se droghează. Acesta a fost denunțat printr-un apel aninim la 119, fiind primul de acest fel de când serviciul este funcțional la Satu Mare, a precizat prefectul radu Roca în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc miercuri la sediul Prefecturii.
Numărul unic național 119, folosit pentru raportarea cazurilor de violență în școli dar și consum de droguri, este funcțional de circa o săptămână la Satu Mare, însă miercuri a fost făcut primul denunț.
Potrivit prefectului Radu Roca, este vorba despre o sesizare anonimă care a venit din zona Bixad, referitoare la un elev. O echipă mixtă s-a deplasat deja în teren pentru a rezolva sesizarea.
Săptămâna trecută, autoritățile județene anunțau că sătmărenii vor putea raporta la numărul unic 119 cazurile de consum de droguri în rândul minorilor, violențele din școală, pe lângă cazurile de abuz. Raportările se pot face anonim, iar consilierul care răspunde la telefon va fi cel care va evalua situația și va informa, în caz de nevoie, celelalte instituții, în funcție particularitățile fiecărui caz în parte.
La începutul anului trecut, Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a operaționalizat numărul unic național 119 destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului, în cadrul programului guvernamental „Din grija pentru copii”. Numărul 119 este gratuit din orice rețea fixă sau mobilă și este operat de către consilierii direcțiilor de asistență socială și protecția copilului. STS a instalat în cele 47 de sedii ale direcțiilor de asistență socială și protecția copilului din țară un număr de 94 de posturi telefonice, dispuse câte două în fiecare centru de preluare a apelurilor 24 de ore din 24.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble