A încercat să iasă din țară cu documentul altei persoane

A încercat să iasă din țară cu documentul altei persoane

O sătmăreancă, minoră, a încercat să iasă din țară prin PTF Petea, prezentând la controlul de frontieră cartea de identitate a unei alte persoane. La finalul cercetărilor, minora a fost predată reprezentanților Direcției pentru Protecția Copilului.

 

Joi, 12 octombrie a.c., în jurul orei 08.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților pe sensul de ieșire din România o persoană de sex feminin care la controlul de frontieră a prezentat o carte de identitate, valabilă, eliberată pe numele unei sătmărence în vârstă de 18 ani. Cu ocazia controlului de frontieră, colegii noștri au constatat că între fotografia aplicată pe document și persoana care s-a prezentat la control există diferențe vizibile.

 

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că, de fapt, cea care dorea să iasă din țară este o minoră în vârstă de 16 ani, din județul Satu Mare. Aceasta a declarat că intenționa să meargă în țara vecină pentru a presta ca zilier la munci agricole. Știind că nu poate ieși din țară fără acordul părinților (aceștia fiind plecați în străinătate), a luat cu împrumut, de la o cunoștință, cartea de identitate pe care a și prezentat-o la controlul de frontieră.

 

În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmării penale pentru săvârșirea infracțiunilor de fals privind identitatea și trecere ilegală a frontierei de stat, la finalul cercetărilor minora fiind predată reprezentanților DGASPC Satu Mare.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble