ALARMĂ!!! ATAC cu MACETA într-o ȘCOALĂ din Satu Mare

ALARMĂ!!! ATAC  cu MACETA într-o ȘCOALĂ  din Satu Mare

O patrulă de jandarmi a fost sesizată de către administratorul unui liceu situat pe strada Mioriței din municipiu despre faptul că în curtea școlii a pătruns fără drept un fost elev, care amenință elevii. La vederea oamenilor legii tânărul a încercat să fugă, dar a fost interceptat de patrula de jandarmi.




După legitimare, jandarmii i-au comunicat tânărului că-i vor face un control corporal, moment în care tânărul a rupt-o la fugă încă odată. Din nou, jandarmii l-au interceptat, l-au imobilizat, iar cu ocazia controlului corporal efectuat au descoperit motivul tentativei de alergare. Tânărul avea asupra sa un baston telescopic din metal, un box si o macetă.

Acesta a fost condus la sediul IJJ Satu Mare, unde i s-au întocmit actele de sesizare, urmând ca cercetările să fie continuate de către instituțiile abilitate.

„Încurajăm atât elevii, cât și dascălii să apeleze Numărul Unic Național 119 destinat raportării cazurilor de consum de droguri, abuz fizic/emoțional, trafic de persoane, discriminare, bullying și orice altă formă de violență exercitată asupra copilului”, transmite Jandarmeria Satu Mare.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble