Clădirea Palatului Administrativ din Satu Mare găzduiește astăzi cea de-a X-a ediție a Concursului Internațional „Scări”, dedicat sărbătoririi Zilei Pompierilor din România, competiție la care participă salvatori din 17 județe din România și Ungaria.
Peste 100 de pompieri, echipați în costume de protecție ce cântăresc mai bine de 35 de kg, se întrec în urcarea a 210 trepte, până la etajul 10 al Palatului Administrativ, testându-și astfel abilitățile fizice, tehnice și de echipă necesare intervenției în situații de urgență la clădirile înalte.
Pe lângă posibilitatea de a urmări și susține echipajele în competiție, pe parcursul întregii zile sătmărenii sunt invitați să participe și la activități de informare preventivă, lecții de prim ajutor, jocuri de ștafetă, activități de prezentare a tehnicii de intervenție și a accesoriilor de pe autospeciale.
Pompierii sătmăreni vor prezenta numeroase situații tactice de intervenție dar și exerciții de descarcerare în cadrul cărora se vor putea urmări demersurile pompierilor în cazul victimelor rămase încarcerate în urma unor accidente rutiere.





















