Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare continuă campania “Salvator din pasiune” cu seria a XIII- a, 2023.
Campania "Salvator din pasiune" își dorește să creeze o legătură tot mai strânsă între societatea civilă și serviciile profesioniste pentru situații de urgență, prin implicarea activă a voluntarilor în soluționarea problemelor cu care comunitatea se confruntă.
Dacă ai intre 16 şi 65 de ani ești așteptat să te alături pompierilor sătmăreni.

Documentele necesare pentru a deveni voluntar: cerere de înscriere (se primeşte de la sediul nostru);
certificat de cazier judiciar (doar pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani);
copie după actul de identitate;
aviz psihologic, cu menţiunea “ apt pentru activitatea de voluntariat în cadrul IGSU “ ( se poate obţine de la cabinetele psihologice );
act doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfășurare;
adeverinţă medicală cu menţiunea “apt pentru efort fizic” sau “apt pentru muncă”;
acordul părinţilor / tutorelui legal, doar pentru persoanele cu vârsta sub 18 ani (se primeşte şi se completează la sediul ISU, în prezenţa voluntarului, a părinţilor şi a reprezentantului instituţiei).

Aceste documente se depun într-un dosar plic, la Sediul II al inspectoratului, situat pe str. Gabriel Georgescu nr. 30 în mun. Satu Mare, zilnic, în intervalul orar 09.00 -14.00, în perioada 06.11.- 09.11.2023Ce îţi oferă statutul de voluntar ISU?
Curs de bază şi prim ajutor gratuit;
Stagii de formare profesională garatuite;
Pregătire în domeniul situațiilor de urgență;
Experiență profesională în meseria de pompier, astfel încât cei care doresc să urmeze școlile de pompieri se pot convinge dacă acestă meserie li se potrivește;
Să faci parte ca voluntar din echipa SMURD ISU si/sau din Garda de Intervenţie pentru stingerea incendiilor şi să participi împreună cu ei la misiuni;
O implicare în viaţa socială şi umanitară a comunităţii;
Participarea la exerciţii, zile festive ale armelor, acţiuni de informare preventivă a populaţiei, susţinerea de lecţii deschise în gradiniţe, şcoli, participarea pentru asigurarea primului ajutor de bază la evenimentele din cadrul comunităţii (zilele oraşului, acţiuni organizate de primării şi consiliile locale);
Satisfacerea nevoii de a-ţi ajuta semenii;
Posibilitatea de a desfăşura programul de voluntariat în toate locaţiile în care inspectoratul are subunităţi de intervenţie (Detaşamentul de Pompieri Satu Mare, Detaşamentul de Pompieri Carei / Punctul de Lucru Tăşnad, Secţia de Pompieri Negreşti-Oaş / Punctul de Lucru Turţ).

Relaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon: 0261.711212, interior 27203, zilnic de luni până vineri.
Persoane de contact: căpitan Păușan Adrian.




















