Caravana, unică în țară, ” ”Comemorarea eroilor neamului în județul Satu Mare” la ultima activitate din acest an

Caravana, unică în țară, ” ”Comemorarea eroilor neamului în județul Satu Mare” la ultima activitate din acest an
||||

Caravana activităților din cadrul Programului ”Comemorarea eroilor neamului în județul Satu Mare”, derulat sub coordonarea Instituției Prefectului județul Satu Mare, de către asociațiile de rezerviști militari din SRI, MAI și MApN, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Cultură Satu Mare, Muzeul Județean Satu Mare și u.a..t. – uri din județ, a avut, joi 26 octombrie, în comunele Certeze și Botiz ultima etapă din acest an.

În Cimitirul ”Eternitatea” din Moișeni, s-a manifestat recunoștința și respectul față de 8 eroi necunoscuți, români maramureșeni, executați în toamna anului 1944, după ce au dezertat din armata hortystă în care au fost înregimentați forțat. În Cimitirul din Botiz a fost comemorat soldatul român Constantin Gologan.

La evenimentele din comunele Certeze și Botiz au participat rezerviști militari din SRI, MAI și MApN, reprezentanți ai Serviciului de Telecomunicații Speciale – UM 652 Satu Mare, Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Someș” al Județului Satu Mare, Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare, Batalionului 52 Geniu Tisa Satu Mare, cadre didactice, localnici și oficiali din comună.

Memoria eroilor români a fost cinstită și onorată prin prezența domnilor: Tiberiu Radu Roca, prefectul județului Satu Mare, Petru Ciocan, primarul comunei Certeze, Ioan Mureșan, primarul comunei Botiz, Radu Iancu, directorul Cancelariei Prefectului, Florian Claudiu Găzdac, coordonatorul Programului din partea Instituției Prefectului, Liviu Marta, managerul Muzeului Județean Satu Mare, Zamfir Danciu, directorul Direcției Județene pentru Cultură Satu Mare, Mihai Mocan, muzeograf la Muzeul Județean Satu Mare, col. (r) Ovidiu Popa, fost comandant al Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare, col. (r) Gheorghe Strâmb, fost comandant al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Someș” al Județului Satu Mare și prim-vicepreședinte al Filialei Satu Mare a ANCMRR din MAI, inițiator al Proiectului, col. (r) Gheorghe Mărieș, fost comandant al UM 01249 Târgu Mureș., col. (r) Marius Teofil Gînță, președintele SNPPC Satu Mare,  lt. col. (r) Zorin Platec, președinte al filialelor sătmărene ale Asociației Naționale Cultul Eroilor și Asociației Veteranilor de Război.

Prezentator al celor două evenimente a fost domnul Mihai Mocan, iar fotoreporter de teren a fost domnul Ionică Moldovan, de la Direcția Județeană pentru Cultură Satu Mare.

Garda la mormântul de război a fost asigurată de către militari din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare.

Parastasul de pomenire a eroilor a fost oficiat de către preotul militar Alexandru Mircea Câcău, de la Batalionul 52 Geniu Tisa, împreună cu preoții parohi ortodocși Gavrilă Botiș (Moișeni), Marian Miclăuș (Botiz) și greco catolic Nicolae Huzău (Botiz).

Au luat cuvântul: Radu Tiberiu Roca, Petru Ciocan, Ioan Mureșan, Florian Claudiu Găzdac, Zamfir Danciu, Mihai Mocan.

Elevi ai Școlii Gimnaziale din Certeze au susținut un scurt moment artistic iar cei de la Școala Gimnazială din Botiz, clasele I-IV, unul complex, din multe poezii și cântece.

La final, col. (r) Gheorghe Strâmb a fost purtătorul de cuvânt al celor trei asociații de rezerviști, rostind cuvinte de apreciere la adresa instituțiilor / persoanelor din acestea ce s-au implicat în derularea Programului.

Mai mult decât atât, conducerea Filialei Satu Mare a ANCMRR din MAI a decis constituirea în cadrul asociației a unui segment de membri cu titlul de ”MEMBRU DE ONOARE”. Drept consecință, pentru meritele în aprobarea, coordonarea și susținerea Programului, domnia sa a înmânat brevete, cu acest titlu, domnilor: Radu Tiberiu Roca, Florian Claudiu Găzdac, Liviu Marta, Zamfir Danciu și Mihai Mocan.

Au fost depuse coroane de flori de către Consiliile Locale / Primăriile Certeze și Botiz și din partea Instituției Prefectului Județului Satu Mare, Consiliului Județean Satu Mare, unităților din sistemul național de ordine publică, apărare și siguranță națională, Direcției Județene pentru Cultură Satu Mare, Muzeului Județean Satu Mare, asociațiilor de rezerviști militari din MApN, MAI, SRI și Organizației locale Botiz a Partidului Social Democrat.

„Se cuvine să aduc mulțumiri Consiliului Județean Satu Mare și Muzeului Județean Satu Mare pentru suportul oferit, în 2023, la transportul rezerviștilor spre locurile în care au avut loc comemorări. De asemenea, mii de mulțumiri preoților militari, părinților protopopi și preoților ortodocși și greco catolici ce au săvârșit slujbe de pomenire la mormintele militarilor români.

La final de sezon, trebuie să scot în evidență meritele micii și apoi extinsei echipe de rezerviști care a făcut ca acest Program să funcționeze trei ani. Nu ne-a fost nici simplu, nici ușor. Știu cine s-au alăturat și au fost solidari în această nobilă misiune de cinstire a eroilor militari români. Nu menționez nici un nume, pentru a nu uita pe cineva afară și neglija efortul sau interesul lui pentru Program. În mediul rezerviștilor ei sunt cunoscuți și recunoscuți între noi.

Un ”Mare Mulțumesc” mass mediei locale, scrise și Tv, care pe parcursul anului 2023 a prezentat informații despre Program și a făcut posibilă promovarea cultului eroilor în societatea sătmăreană”, a precizat Col. (r) ing. Ștefan Coșarca.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble