FOTO. CUMPLIT. Accident mortal. Un tânăr de 28 de ani și-a pierdut viața

FOTO. CUMPLIT. Accident mortal. Un tânăr de 28 de ani și-a pierdut viața
|

În această dimineață, în jurul orei 05.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Someș" al județului Satu Mare a fost solicitat să intervină la un eveniment rutier produs pe strada Aurora, în municipiul Satu Mare.

La fața locului s-au deplasat 12 cadre militare, cu o autospecială cu modul de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor, fiind solicitat și sprijinul Serviciului de Ambulanță Județean Satu Mare.

La locul evenimentului, echipajele prezente au identificat o persoană cu vârsta aproximativă de 28 ani, aflată în stop cardio respirator.

Aceasta a fost predată echipajului medical prezent, care a început manevrele de resuscitare.

Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de către personalul medical, victima nu a răspuns protocolului de resuscitare, astfel a fost declarat decesul la fața locului.

Pe toată durata intervenției, pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble