Aşa după cupă cum v-am promis, astăzi vă prezentăm continuarea interviului cu domnul profesor de limba şi literatura română, Ştefan Haiduc.
Aţi cunoscut de-a lungul timpului persoane şi personalităţi care v-au îmboldit în a aduce în atenţia publicului larg, aceste poveşti preţioase cu iz ancestral?
Am simțit mereu un imbold lăuntric spre cunoaștere, spre noi provocări: locuri, medii sociale, oameni. Am întâlnit oameni care mi-au influențat destinul și m-au stimulat. Primul este poetul Ioan Nistor, născut în același areal geografic și afectiv al Țării Oașului, căruia i-am urmat traiectul existențial: Liceul Negrești-Oaș, Institutul Pedagogic Baia Mare, Facultatea de filologie Cluj, dar care m-a și îmboldit mereu să scriu despre valorile care compun această matrice culturală. I-am simțit mereu ocrotirea tutelară și mi-a dezvăluit dimensiunea unei prietenii adevărate. Un creator și un intelectual pe care îl prețuiesc foarte mult și îl am ca model. La fel, poetul George Vulturescu, care m-a solicitat ca specialist la Inspectoratul de Cultură SM, și care mi-a facilitat cunoașterea unei lumi fascinante, a creatorilor devorați de un ideal: poezie, și cultură, în general. Îi datorez apariția primelor două cărți. De asemenea, doi colegi cu care interferez în domeniul bibliografiei documentare, dr. Viorel Câmpean și Marta Cordea, specialiști remarcabili. O mare influență a avut asupra mea pictorul Mihai Olos, un personaj fascinant. Apoi, unchiul meu, Gheorghe Haiduc, fost învățător la Vama, un model de devotament pentru locul care îți poartă ființa. Admirație am față de Ioan Chioreanu-Oaș, intelectual născut în Prilog, model de conduită morală. Iar, în vremurile mai apropiate, prin exemplul personal și dăruirea totală, am aleasă prețuire pentru pictorii Vasile Pop-Negreșteanu, Cristina Gloria Oprișa, și etnolog Mihaela Grigorean.
Aţi fost profesor la liceul ce poartă numele „Ioniță G. Andron", aţi scris despre personalitatea sa. Sunteţi implicat în manifestări culturale dedicate memoriei acestui păstrător al tezaurului local. L-aţi cunoscut personal? Aveţi vreo amintire legată de dumnealui?
Am propus și am susținut demersurile pentru ca Liceul Tehnologic să preia acest nume. Conducerea din acea perioadă a rezonat total cu această idee. Am întocmit Documentația și Argumentarea. Am susținut manifestări de prezentare a personalității Domniei sale, și de fiecare dată am realizat câte un pliant. L-am cunoscut foarte bine, am fost chiar vecini „gard în gard‟. L-am privit cu admirație și sfială, era altfel decât ceilalți oameni de pe stradă, avea o anumită distincție, și bonomie. Mereu activ, mereu în căutare, vigilent să nu-i scape ceva. Am reușit să-i dedic un simpozion de amploare și o carte, ca suprem omagiu. Cu băiatul dânsului, tot Ioniță, am fost coleg de clasă la liceu, am păstrat relații multă vreme.
Care sunt visurile profesorului Ştefan Haiduc, legate de activitatea scriitoricească?
Lucrez la câteva proiecte culturale, monografii legate tot de Țara Oașului: Monografia comunei Vama (împreună cu unchiul meu, decedat, în prezent sunt peste 250 pag.) Bibliografia Țării Oașului, un instrument de lucru, foarte necesar pentru cei care vor să cunoască mai îndeaproape. Al treilea proiect la care lucrez în paralel, titlu provizoriu Țara Oașului din cărți și hrisoave, un Imn adus acestui ținut.
Dacă te opreşti o clipă-n loc în mijlocul pădurilor seculare ale ţinutului oşenesc, ai senzaţia că printre "rami", se-aude ecoul celtic oftând prelung. Ce anume credeţi că i-ar putea determina pe cei plecaţi prin ţări străine, să se întoarcă pe tărâmul străbun?
Nu de bunăvoie își părăsesc oșenii casele, satele, și-și iau lumea în cap, ci în căutarea unui loc de muncă, dacă se poate cât mai bine plătit, deoarece oșenii au un adevărat cult pentru muncă, care să le asigure traiul, bunăstarea. Nu-i sperie nimic, sunt învățați cu muncile cele mai grele, fără să se plângă. Ce lipsește? O clasă politică cu viziune întemeietoare, politicieni cu dragoste de țară și cu determinare. Ceea ce e un non-sens, așa ceva nu există. La noi, corupția a ajuns endemică, un cancer care subminează evoluția sociețății, echitatea, drepturile elementare. Statul este acaparat de o clică, niște „speciali‟ care au subjugat sistemul juridic și și-au creat un cerc protector din aceasta. În ultimele trei decenii s-au petrecut mutații în mentalul colectiv, explicate prin dezrădăcinare, prin valorile descoperite în lumea în care au ajuns, dar și prin revoluția tehnologică și prin globalizare. Cei plecați s-au deprins cu libertatea de exprimare, cu democrația și legi date în folosul cetățenilor și a societății, iar asta nu ar fi pe placul politicienilor, deoarece nu i-ar mai putea manevra. Și atunci, de ce să mai vie acasă? Nu se mai pot integra, nu se mai pot simți „acasă‟. E adevărat că ar fi un mare câștig pentru țară, ar aduce o nouă viziune, mentalitate, atitudine, expertiză, tehnologie. Oșenii își iubesc mult țara, datinile, obiceiurile, tradițiile. S-ar putea întoarce doar cu promisiunea și siguranța că ar fi apreciați. Sunt orgolioși, mândri, nealcoși, nu așteaptă privilegii, nu așteaptă pomană, dar vor să fie respectați. Să nu fie mințiți, umiliți, furați.
În debutul argumentului dintr-o carte a dumneavoastră, citaţi cuvintele: "Omul nu-i decât măsura unui drum de împlinit" - Lucian Blaga. După atâţia ani de muncă în slujba şcolii şi culturii româneşti, vă simţiţi un om împlinit? Ce vă bucură azi sufletul, domnule profesor?
Destinul este o continuă ascensiune spre împlinirea ca om, iar creaţia înnobilează existenţa.Drumul este o metaforă a destinului, calea spirituală și morală pe care o parcurgem în devenirea noastră ca oameni desăvârșiți. Nimeni nu se naște întâmplător, fiecare om are o misiune de împlinit, dată de dincolo de fire, misiunea spirituală. Problema este să știm să găsim drumul către noi înșine și să ne asumăm obiectivele și valorile care ne definesc și ne formează ca oameni, cu aspirații și responsabilități. La capăt de drum, mă simt un om cu destule împliniri, dar știu și că aș fi putut face mai mult, dovadă sunt multele proiecte care își așteaptă finalizarea. Deoarece sunt lucruri pe care doar eu sunt chemat să le fac.
Puteţi defini, în câteva cuvinte, acum, în final, Ţara Oaşului?
Ţara Oaşului şi-a înscris identitatea în veşnicie prin virtuţile creatoare care uimesc şi încântă: prin muzica, dansul, portul, arhitectura locală. În dialogul permanent al omului cu natura şi legile ei, pentru a-i descifra sensurile şi a se pune în acord cu ritmurile ei, oşanul a descoperit, încă în străvechime, esenţa actului creator: simplitatea, descifrată în albul costumului popular, în traiul cumpătat, în căsuţele modeste, în energia reţinută a dansului tropotit, simplitate care dă măreţie şi grandoare de început de lume, izvorâtă din căutarea continuă a împlinirii depline a rosturilor şi de înfrumuseţare a vieţii, dând mărturie asupra neostoitei sete de frumos şi a inepuizabilelor resurse creatoare. Formele acestui mod de viaţă – simplu, dar maiestuos – s-au păstrat în tiparele datinilor, supravieţuind ca reazem în înfruntarea Timpului. Dar asistăm, în vremurile noastre, la o accelerată, continuă, inevitabilă şi ireversibilă erodare şi pierdere a acestor valori, se produc mutaţii funcţionale în care rosturile vechi ale fondului originar, ce au dăinuit de veacuri, se convertesc într-o nouă alcătuire, în consonanţă cu ritmurile moderne. Timpul nu iartă. E la răscruce, când piere o lume sacră. Suntem ultimii ei martori. Tot mai greu ne descifrăm rostul, în timpul bulversat care ne poartă fiinţa. Se estompează şi se pierd semnificaţiile simbolice; lucrurile, gesturile îşi pierd aura magică, sacralitatea, conturul, se risipesc şi noi suntem neputincioşi, nu avem puterea să le înlocuim. Să le protejăm, atâta vreme cât încă nu ne pustiim sufletele! Vă invit să transmiteţi un gând, cititorilor acestei pagini.
Urez cititorilor să învețe să trăiască viața din plin, să se bucure de acest dar divin, și să-și sporească talantul biblic, fiecare după chemare: să sădească un pom; să zidească o casă; să crească un copil; să scrie o carte. Să întemeieze.
Mulţumesc frumos! Dânsul este domnul profesor Ştefan Haiduc! Până data viitoare, nu uita, drag cititor, să fii creativ şi autentic!
- I. Govor
