Sancțiuni pentru fermierii care nu respectă legea. Cu ce au greșit

Sancțiuni pentru fermierii care nu respectă legea. Cu ce au greșit

În această săptămână inspectorii de specialitate din cadrul Serviciului Sănătate și Bunăstare animală au efectuat un număr de 87 controale în exploatații profesionale și non profesionale din județul Satu Mare D.S.V.S.A. Satu – Mare, a intensificat frecvența controalelor oficiale, pentru respectarea strictă a măsurilor de biosecuritate, în întreg sectorul avicol, în contextul evoluției la nivel internațional a gripei aviare înalt patogene.

Conform DECIZIEI DE PUNERE ÎN APLICARE U.E. cu nr. 1604 / 2023, în Uniunea Europeană, evoluează Influență Aviară - cu focare primare sau secundare în : Austria, Bulgaria, Spania, Finlanda, Norvegia, România Serbia și Suedia.

Mai evoluează focare active de Influență Aviară, care afectează efective de păsări de crescătorie și sălbatice din U.S A. și Canada.

În această săptămână, conform programului de activitate stabilit, au fost verificate exploatații profesionale și non profesionale de animale, depozite de cereale, cabinete sanitare veterinare, farmacii veterinare, urmărindu-se condițiile de biosecuritate, zoo igienă și de bunăstare a animalelor, P.P.A., Influența Aviară ,monitorizarea și eliminarea subproduselor improprii consumului uman, existența echipamentelor de protecție, asigurarea unor stocuri de substanțe dezinfectante, dezinsectante și raticide.

În urma acestor controale a fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, din care 1 amendă contravențională în valoare de 1.200 lei, - 1 persoană fizică din localitatea Odoreu și 3 avertismente pentru 3 exploatații non profesionale, din localitățile Lelei – 2 și Hodod – 1, – pentru cumpărarea fără documente sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, a animalelor și pentru introducerea fără documente sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, a altor animale în efectivele existente și 6 avertismente – 6 primării, din localitățile Târșolț, Certeze, Homoroade, Apa, Medieșu Aurit, Odoreu, – pentru nerespectarea prevederilor înscrise în H.G. 1059/2013.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble