Perioada sărbătorilor de iarnă aduce cu sine atmosferă de bucurie și festivități, iar un element esențial este respectarea cu strictețe a recomandărilor și măsurilor impuse de autorități.
Astfel, vă puteți bucura de aceste zile într-un mod sigur și liniștit.
În perioada următoare, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Someș” al județului Satu Mare vor monitoriza permanent evoluția dinamicii din teren, iar la nevoie vor fi dispuse măsurile imediate pentru optimizarea acțiunilor de răspuns în sprijinul cetățenilor.
Răspunsul la urgențele medicale se va efectua prin intermediul echipajelor SMURD, care vor asigura primul ajutor medical și transportul persoanelor, aflate în dificultate la unitățile spitalicești.
Pentru ca aceste momente deosebite petrecute în familie să nu fie umbrite de evenimente neplăcute, este necesară respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor la locuințe astfel:
Evitați improvizațiile la nivelul instalațiilor termice și electrice și efectuați verficări periodice ale acestora.
Evitați fumatul în imediata apropiere a lichidelor/materialelor combustibile.
NU alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor/priză în acelaşi timp.
NU utilizați substanțe ușor inflamabile (benzină, motorină) pentru aprinderea focului.
NU aruncați la întâmplare resturile de țigări sau chibrituri utilizate la aprindere focului cu lemne și goliți scrumierele în coșurile menajere.
NU lăsaţi mâncarea pe foc nesupravegheată.
Interziceţi jocul copiilor cu focul.
Amplasării și decorării pomului de Crăciun trebuie acordată o atenție sporită.
Ancorați bine bradul.
NU folosiți instalații ornamentale cu improvizații.
NU lăsați în funcțiune instalațiile electrice atunci când plecați de acasă.
NU aprindeți și NU amplasați artificii sau lumânări în apropierea bradului.
Pe cât de spectaculoase sunt artificiile și petardele, pe atât de periculoase pot fi dacă sunt folosite necorespunzător. Pentru evitarea oricăror evenimente, NU permiteți jocul copiilor cu petarde și artificii. De asemenea, utilizarea lor se va realiza numai cu respectarea instrucțiunilor menționate de producător.
Întrucât temperaturile sunt în scădere și pot fi emise avertizări de fenomene meteorologice periculoase, mai multe informații despre modul de comportare pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU.
Anunțați în cel mai scurt timp orice situație care poate pune în pericol viața unui cetățean sau a dumneavoastră, la numărul unic pentru apeluri de urgență 112.
Pompierii sătmăreni vă doresc să vă bucurați de o minivacanță reușită lipsită de evenimente nedorite! Crăciun fericit!





















