Îl aducem în atenţia dumneavoastră pe Ștefan Aurel Drăgan, poet intrinsec legat de Bârsăul său natal. S-a numărat ani de-a rândul printre membrii activi ai Cenaclului "Afirmarea", condus la acea vreme de regretatul poet Ion Bala. Este şi azi un prolific condeier, creaţia sa trezind emoţie în suflete. Vă propunem o scurtă incursiune în lumea sa poetică.
O altă visare
Nu știu din ce somn, nu știu din ce visare,
m-am trezit într-un nemărginit tunel
luminat de un nevăzut soare,
am stat la umbra unui copac
ce-și legăna creanga peste univers
și am auzit o pasăre fără nume și fără arătare
cum cânta un nemaiauzit vers
pe care nici îngerii nu știu să-l îngâne,
decât cei ce s-au rătăcit de niciunde
cândva pe pământ...
Și m-am trezit din somn, dar nu din visare,
și am auzit aceeași chemare,
am pornit pe aceeași cărare rămurită
de același minunat cânt...
și rup din același pom rezemat în univers
câte o frunză, câte o floare, câte un fruct...
Și am văzut o stea
pe care nu o chem și nu o întorc din a ei cărare
pentru că atunci visul va muri
și copacul lumii s-ar veșteji fără cântare.
Toiagul de mire
Cerul ardea şi am vrut să-l strâng în pumni,
să-l arunc în apă ca să-l sting,
dar mi-a fost frică că o să-mi ard degetul
şi nu voi mai avea cu ce să însemn.
Atunci cerul a început să crească de la pământ,
de sub talpa piciorului meu,
și s-a scurs printre stele, prin crăpătura amurgului,
iar eu m-am suit pe gard ca să-l țin cu mâna.
Lângă mine cineva tot îndemna pe toată lumea
să încerce toiagul
și la cel care i-a înfrunzit, a fost ales mire,
pe el păsările cerului și-au făcut cuiburi
în care au depus ouă
din care au ieșit pui care și-au luat zborul spre cer.
O nouă uimire
În fiecare clipă mă opresc uimit în fața spectacolului lumii,
tot aplaud oriunde mă prinde neobosita întâmplare,
în fiecare clipă mă străfulgeră alt chip
ce se preumblă pe a lumii cărare,
un nou răsărit, o nouă uimire mă cheamă...
parcă în fiecare dimineață
m-aș trezi cu o haină în spate ce-și schimbă culoarea:
uneori hlamidă, imediat zdreanță,
acum curcubeu, imediat lințoliu sau haină neagră de popă.
Rup în fiecare secundă o neștiută perdea de ceață,
iar o nouă lume îmi face semn cu brațul,
o altă ființă, un alt univers se ascunde dincolo de semn
de unde niciun zeu nu mi-a răspuns pân-acum la-ntrebare.
În fiecare noapte ferestrele stau la pândă,
dincolo de gard se aud a întunericului șoapte
ce călăuzesc umbrele ce se alungă
și stau de strajă la poarta viselor care se zbat să se-mplinească,
dar nevăzuți licurici țes o nouă zi
și valuri de zvonuri
mă cheamă de după fiecare fereastră.
În fiecare noapte se strigă doruri ce nu se mai sting,
pe sub zidul casei dau târcoale frumoșii strigoi
și nespus de frumoase fecioare
țes fuioare la războiul de basm și încurcă ița,
dar atunci lumea se descâlcește prin nesomn
și ghemul de frig se adapă din nesfârșitul ram
cu care, cu brațele deschise, este întâmpinat al luminii domn.Selecţie realizată de G.I. Govor
