Doliu în lumea muzicii sătmărene. Un cunoscut și apreciat interpret de muzică populară, dar și de muzică ușoară sau de petreceri s-a stins din viață după o lungă și cumplită suferință.
Este vorba despre interpretul Radu Ciuleanu, apreciat de toți cei care l-au cunoscut atât pentru talentul său muzical, cât și pentru buna dispoziție de care se făcea ”vinovat” la petrecerile la care a participat.
Anunțul trecerii în neființă a lui Radu a fost făcut chiar de soția îndurerată a acestuia, Raluca.
”Soarele vieții a apus pentru o ființă atât de draga noua. În acest univers al tristeții ne rămân stele amintirilor, care sa ne aline durerea. Nu vom uita niciodată veselia și gingășia ființei pe care azi am pierdut-o. Dumnezeu sa-l ierte și sa îl odihnească în pace!”, a scris, cu inima zdrobită de durere, Raluca Ciuleanu.
De asemenea, și colegii de breaslă sau cunoscuții au umplut contul de facebook al lui Radu Ciuleanu cu mesaje pline de tristețe.




și cu siguranță că nici mirii pe care i-am îmbucurat .




















