Eveniment editorial: Lansarea volumului autobiografic „Copilul înfiat de Dumnezeu”, semnat de Anton Varga

Eveniment editorial: Lansarea volumului autobiografic „Copilul înfiat de Dumnezeu”, semnat de Anton Varga

Biblioteca Județeană Satu Mare, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a Județului Satu Mare și Asociația „Eliezer” organizează marți, 30 ianuarie, cu începere de la ora 15:00, evenimentul de lansare a volumului autobiografic „Copilul înfiat de Dumnezeu”, volum semnat de Anton Varga, aflat la debutul său editorial. Evenimentul se va derula în găzduirea Bibliotecii Județene Satu Mare, în prezența tânărului autor și a invitaților acestuia.

Apărut la finele anului 2023, la Editura clujeană „Limes”, în Colecția „Paraliteraria”, volumul redă experiențele copilului instituționalizat Anton Varga, puternicele trăiri ale acestuia, dar și parcursul său în devenirea adultului responsabil de astăzi, cuprinse în șase capitole emoționante. Cartea debutează cu un cuvânt înainte, semnat de Valerian Mocan, pastorul Bisericii „Noua Speranță” din Zalău, în vreme ce „epilogul” acesteia reunește emoționantele cuvinte ale unor oameni care în diferite momente de cumpănă au fost alături de Anton, oferindu-i suport material ori emoțional necondiționat. Se cuvine a-i aminti pe toți aceștia: d-na Elena Birtoc, deținătoarea unei renumite companii; d-na prof. Chira Monica, diriginta lui Anton; prof. dr. Alina Dragoș, directorul Colegiului Național „Ioan Slavici” Satu Mare; d-na Mariana Dragoș, directorul general al DGASPC Satu Mare; Liviu Matioc, directorul Casei de Copii de la Hurezu Mare și d-na Ramona Lup, cea care, la un moment dat, a devenit figura maternă din existența lui Anton.

Evenimentul de lansare a volumului autobiografic „Copilul înfiat de Dumnezeu” va fi deschis de către Dariana Săsărman–Țou, managerul Bibliotecii Județene Satu Mare, iar misiunea de a prezenta cartea și autorul le revine următorilor invitați: Mariana Dragoș, directorul general al DGASPC Satu Mare; dr. Felician Pop, scriitor și publicist; Dregan Gheorghe, pastor la Biserica Penticostală „Betania” și dr. Viorel Câmpean, istoric și scriitor, care și-a desfășurat mai bine de un deceniu activitatea profesională în domeniul protecției copilului.

La eveniment sunt așteptați prietenii și colaboratorii autorului, bibliotecari și jurnaliști, sătmărenii de toate vârstele, profesiile sau confesiunile, care își doresc să-l cunoască pe Anton și să-i descopere incredibila poveste de viață.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble