FOTOGALERIE. La un pas de CATASTROFĂ foarte aproape de vamă

FOTOGALERIE. La un pas de CATASTROFĂ foarte aproape de vamă
|||

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Someș al județului Satu Mare a fost solicitat în această dimineață, în jurul orei 07:00, să intervină la un accident rutier produs între un autoturism și un autotren, în localitatea Dorolț.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD B2.

Ajunse la fața locului, echipajele de intervenție au acționat pentru acordarea asistenței medicale de urgență unei persoane de sex feminin, care a fost ulterior transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare cu traumatism la un membru superior.

Datorită scurgerilor importante de combustibil pe carosabil și pentru limitarea extinderii acestora, au fost trimise în sprijin o autospecială de stingere cu capacitatea de 4000 l precum și o autospecială de primă intervenție și comandă cu o cisternă de 900 l pentru transvazarea în siguranță a combustibilului din rezervoarele autotrenului.

Totodată pentru gestionarea operativă a situației de urgență și prevenirea altor riscuri pentru cei aflați în zonă, a fost anunțată și Garda de Mediu Satu Mare.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble