Premiera FALSTAFF, o adevărată reușită

Premiera FALSTAFF, o adevărată reușită
|||||
În seara de 28 ianuarie, sala Teatrului de Nord a fost plină ochi de iubitori de cultură ai Sătmarului, actorii oferind în schimb o premieră excepțională, care a stat sub numele de FALSTAFF.
Spectacolul s-a bucurat de minute întregi de aplauze, dar cel mai mult s-a bucurat că a reușit să distreze atâta de frumos lumea.
În luna februarie, piesa de teatru mai poate fi vizionată în data de 11, respectiv 15, de la orele 19:00.
  Lumea lui Falstaff este plină de posibilități. Am putea spune chiar că posibilitățile sunt infinite, pentru că Falstaff nu e interesat să le restrângă prin coduri sociale sau morale. El doar le explorează. Falstaff se joacă. Pentru el joaca nu e puerilă sau inutilă, nu e o pierdere de vreme, ba chiar e cea mai bună modalitate prin care poate curge timpul. Falstaff se joacă serios fără să se ia în serios, ca orice alt copil investit în jocul inventat de el și pe care numai el îl poate descifra. Și totuși, Falstaff își dorește și își creează parteneri de joacă, chiar dacă nu se mai obosește să le explice regulile. Oricum, la ce-ar putea fi ele bune? Însă poate mai important decât atât este faptul că Falstaff provoacă. Un gând nou, o glumă, o lume. Provoacă oamenii din jur să guste din posibilitatea unei vieți în care nimic nu trebuie să fie serios. Nimic în afară de joc, bineînțeles.
FALSTAFF după William Shakespeare
Dramatizare: Daniel Oltean
Regia artistică: Ovidiu Caița
Scenografia: Cristian Marin
Lighting design: Lucian Moga
Asistență dramaturgie: Codruța Cadar
Distribuția
FALSTAFF – Romul Moruțan
ANNE – Anette Marka
EVANS – Radu Botar
SHALLOW – Sorin Oros
SLENDER – Bianco Erdei
DR. CAIUS – Andrei Gîjulete
QUICKLY – Andreea Mocan
SIMPLE – Cătălin Mareș
D-NA FORD – Alina Negrău
D-NA PAGE – Dorina Nemeș
FORD – Ciprian Vultur
PAGE – Stelian Roșian
BARDOLPH – Vlad Mureșan
PISTOL – Cristian But
NYM – Sergiu Tăbăcaru
FENTON – Andrei Stan
RUGBY – Tibor Székely
Regia tehnică: Vlad Giurge
Sufleur: Yvette Princz
Lumini: Ioan Iluță, Călin Mocan
Sunet: Gabriel Feleg
Traducere în limba maghiară: Ádám Csaba Balogh
Se pare că, la un moment dat, Falstaff l-a enervat rău pe Shakespeare. Altfel se explică greu de ce dramaturgul pentru care „lumea e o scenă” nu i-a dat niciodată rolul principal. Când un personaj încearcă să capteze toată atenția, când – împotriva firii - tinde mereu să se transforme 𝑑𝑖𝑛 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑛𝑎𝑗 𝑖̂𝑛 𝑎𝑐𝑡𝑜𝑟, orgoliosul dramaturg simte că-l pierde de sub control. Și-atunci îl pune la colț, îl ascunde printre alte personaje, ba chiar le pune pe acestea să-l pedepsească exemplar. Cam asta cred că a făcut și Shakespeare, exasperat de supraabundența corporală și vocală a celui pe care l-a botezat Falstaff. Și totuși. Au trecut 400 de ani și, deși n-a avut norocul lui Hamlet să joace într-o piesă ce-i poartă numele, Falstaff a supraviețuit cu brio, amuzându-se cu siguranță de șovăielile și orgoliile Marelui Will.
Daniel Oltean
După studiile de drept şi filosofie (Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca), Daniel Oltean a absolvit teatrologie și scriere dramatică (Universitatea de Arte, Târgu Mureș). De profesie este procuror DIICOT, dar afectiv este legat de literatură şi de teatru.
A fost dramaturg de spectacol pentru „Piatra” de Marius von Mayenburg, regia Theodor-Cristian Popescu (Teatrul Studio, Târgu Mureș, 2012) și pentru „Offline”, regia Laurențiu Blaga (Teatrul Național Târgu Mureș, 2018). De asemenea, a fost consultant de spectacol  la „Punct Triplu”, regia Bogdan Georgescu (Teatrul Național, Târgu Mureș, 2014) și coautor al textului dramatic pentru spectacolul „Mutanții” coordonat de Ștefan Peca, regia Ovidiu Caița (Teatrul Studio, Târgu Mureș, 2016).
Lucrarea practică de finalizare a masteratului de scriere dramatică (coordonat de Alina Nelega), „50 de secunde”, a primit Premiul UNITER pentru cea mai bună piesă românească a anului 2017. În 2018 piesa a fost montată la Teatrul Național I.L.Caragiale București, în regia lui Eugen Gyemant.
În 2019 a fost dramaturg de spectacol la „Eu tremur” de Joel Pommerat, spectacol realizat de Ovidiu Caița cu masteranzii la actorie anul I (Teatru Studio, Universitatea de Arte Târgu Mureș).
În 2021 a colaborat cu Trupa Mihai Raicu în proiectul T.E.a.M.A., cofinanțat de AFCN, a susținut ateliere cu elevi de liceu din Carei în urma cărora a rezultat textul „Absențe” pus în scenă de Adrian Iclenzan la Teatrul de Nord.
Karina Brodi
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble