Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean de Urgență satu Mare a fost foarte solicitată în acest an. Peste o mie de pacienți au ajuns aici în primele cinci zile ale noului an. Potrivit medicilor de aici, o mare parte dintre aceste cazuri ar fi putut fi tratate și rezolvate în Centrele de Permanență deschise în aproape tot județul, dar mulți pacienți au preferat să vină direct la Urgențe,
Peste o mie de pacienți în cinci zile
Potrivit Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, în primele cinci zile ale acestui an, la Unitatea de Primiri urgențe diun cadrul unității spitalicești s-au prezentat peste o mie de pacienți.
”La UPU timpul se măsoară în bătăi de inimă pe minut. Sunteți pe mâini bune”, este mesajul celor dela UPU Satu Mare.
17% dintre cazuri puteai fi rezolvate în Centrele de Permanență
Doar în perioada Revelionului, la Urgențe au ajuns 583 de persoane din care doar 122 erau cazuri critice, în timp ce 361 reprezentau urgențele iar o sută de cazuri nu reprezentau urgențe.
Potrivit medicilor de la UPU Satu Mare, 17% dintre asistații UPU în ajun și primele 2 zile de An Nou puteau apela la Centrele de Permanență.
CENTRE DE PERMANENTA DIN JUDETUL SATU MARE
ZONA URBANA
- CENTRU DE PERMANENTA BOBOCULUI – Centru de permanenta fix; Coordonator Dr.Dragos Doina; Adresa: Satu Mare,str. Bobocului bl UK nr.30, Telefon: 0261-762600
- CENTRU DE PERMANENTA SCM DR. COICA DOREL COSTEL – Centru de permanenta fix; Coordonator Dr.Coica Dorel Costel; Adresa: Satu Mare,str. Lucian Blaga CU 8, Telelefon: 0261-766390
- CENTRU DE PERMANENTA DR. BARTHA / SCM DR. BUMBULUŢ – DR. BĂLAJ – Centru de permanenta fix; Coordonator Dr.Bartha Lucia şi Dr.Bumbuluţ Călin; Adresa: Satu Mare , str. Ioan Slavici nr.8, Telefon: 0261-715571
Adresa: Satu Mare,str.Begoniei nr.1/42, Telefon: 0361-427500
Centrul funcţionează din 01.01.2023 în urma fuziunii celor doua centre de permanenţă
- CENTRU DE PERMANENTA KORALL / CLINICA SFANTUL ANTON – Centru de permanenta fix; Coordonatori: Dr. Kallay Beata şi Dr.Ratiu Xenia; Adresa: Satu Mare, Str. Ştefan cel Mare nr.26, Telefon: 0361-411000
Adresa:Satu Mare str. Aurel Vlaicu nr.8, Telefon: 0261-713333
Centrul funcţionează din 01.01.2023 în urma fuziunii celor doua centre de permanenţă
- CENTRU DE PERMANENTA HUMANITAS – Centru de permanenta fix; Coordonator Dr.Pecz Elisabeta; Adresa: Carei,str. 25 Octombrie nr.71, Telefon: 0261-821335
- CENTRU DE PERMANENTA ARDUD – Centru de permanenta fix; Coordonator Dr.Tincau Celia; Adresa:localitatea Ardud str.Ardudul Mic nr.16, Telefon: 0261-771028
ZONA RURALA
1.CENTRU DE PERMANENTA SUPUR – Centru de permanenta fix; Coordonator Dr.Platica Paul; Adresa:localitatea Supuru de Jos,str Garii nr.6, Telefon: 0261-823599
- CENTRU DE PERMANENTA TEREBESTI – Centru de permanenta fix; Coordonator Dr.Ruba Calin; Adresa:Localitatea Terebesti str. Principala 180; Telefon: 0261-875972
3.CENTRU DE PERMANENTA POIANA CODRULUI – Centru de permanenta fix; Coordonator Dr.Bonta Gabriel; Adresa: Poiana Codrului, str.Principala nr.163, Telefon: 0769-813993
4.CENTRU DE PERMANENTA POMI – Centru de permanenta fix; Coordonator Dr.Sichet Manuela; Adresa:Localitatea Pomi nr 124, Telefon: 0261-871704
5.CENTRU DE PERMANENTA MICULA – Centru de permanenta fix; Coordonator Dr.Makkai Elod, Adresa: Micula str. Principala nr.79, Telefon: 0723-945054; 0361-413975
6.CENTRU DE PERMANENTA TURT – Centru de permanenta fix; Coordonator Dr.Chira Vasile; Adresa:localitatea Turt str.P-ta Eroilor nr.15/a, Telefon: 0261-834468
7.CENTRU DE PERMANENTA CALINESTI – Centru de permanenta fix; Coordonator Dr.Solomon Tudor; Adresa:localitatea Calinesti Oas, str.Principala nr.440, Telefon: 0261-839114
8.CENTRU DE PERMANENTA VALEA VINULUI – Centru de permanenta fix; Coordonator Dr.Borlan Floare; Adresa:localitatea Valea Vinului str,Principala nr. 111, Telefon: 0745302228, 0261876706.
Florin Dura




















