91 de ani de la înființarea structurilor de apărare civilă

91 de ani de la înființarea structurilor de apărare civilă
|||||
Ziua Protecției Civile în România a fost marcată în data de 28 februarie la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SOMEŞ” al judeţului Satu Mare. Cu acest prilej prefectul Radu Roca alături de subprefecții Altfatter Tamás și Romeo Pop, de directorul de Cancelarie, Radu Iancu și de consilierul prefectului, Bianca Șorian au fost prezenți la manifestările dedicate acestei zile. În cadrul evenimentului a avut loc şi festivitatea de avansare în grad, înainte de termen, a patru cadre militare , un ofițer și trei subofițeri. La mulți ani tuturor celor care activează în sistemul de protecție civilă! ”Stimaţi pompieri, medici, asistenţi, paramedici, salvamontişti, dragi voluntari dumneavoastră sunteţi dedicaţi unui serviciu public cu un impact profund în viaţa colectivităţilor. În numele locuitorilor județului SATU MARE, vă mulţumesc pentru profesionalismul şi responsabilitatea civică de care aţi dat mereu dovadă, pe măsura importanţei misiunii umanitare ce vă revine! Activitatea dumneavoastră de zi cu zi nu doar că asigură îndepărtarea unor pericole, dar contribuie şi la consolidarea solidarităţii civice şi sociale. Adresez întregului personal din structurile Protecţiei Civile sincere urări de sănătate, împliniri pe toate planurile şi putere de muncă, în continuare, în folosul semenilor noştri. La mulți ani!” a transmis prefectul Radu Roca.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble