Andrei Sergiu Daniel viitorul candidat al PSD la primăria Crucișor

Andrei Sergiu Daniel viitorul candidat al PSD la primăria Crucișor
|
Sâmbătă, 24 februarie, președintele PSD Satu Mare , Mircea Govor alături de Cătălin Filip , consilier județean și fiu al satului, Daniel Coza  prim-vicepreședinte al organizației TSD Satu Mare, au participat la ședința de lucru a organizației PSD Crucișor. La această ședință au fost prezenți peste 150 de membri.
La ședință ,primarul PSD în funcție din Crucișor și -a anunțat dorința de a se pensiona și a nu mai candida pentru funcția de primar la alegerile locale din iunie 2024.Președintele PSD Mircea Govor a ținut să îi transmită mulțumiri pentru întreaga activitate și a anunțat viitorul candidat la primăria comunei.
“În urma anunțului privind pensionarea primarului nostru , Romi Coza, transmit toată aprecierea mea pentru dedicarea și serviciul său adus comunității în timpul mandatului său. Totodată, îmi exprim susținerea față de actualul consilier local, Andrei Sergiu Daniel, pentru a câștiga primăria comunei Crucișor. Având în vedere experiența sa ca și consilier local și implicarea în comunitate, consider că Andrei Sergiu Daniel este persoana potrivită pentru a prelua conducerea primăriei și pentru a aduce progres și dezvoltare în beneficiul locuitorilor”, a declarat Mircea Govor într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble