Creaţii literare din ciclul "Pe aripile versului"

Creaţii literare din ciclul "Pe aripile versului"
Din volumul  "Pasărea - Nord", vă propunem azi câteva stihuri din creaţia celui ce a fost binecunoscutul prozator, poet şi epigramist Vasile Bărbuş - Crăţu din Apa.  A trecut un an de când a părăsit viaţa pământească, lăsând în urma lui, prin scrierile sale, un freamăt de frumos, ce poartă-n el simţăminte, valori şi adevăruri pe care regretatul condeier le-a trăit plenar în această lume, prin lumina sufletului său.
NORD
E nordul emigrat din mine
                                          însumi
Pe clopotul ce-şi cerne în
                                      vecernii
Când steiul frunţilor primeşte
                                       mirul
Proptit în ancestralul nord mi-e
                                       patrafirul.
PASĂREA "NORD"
Emisfera nord-nordică trăieşte
sub semnul zodiacal al aripei
Pasărea "NORD" e în clopul cu pana de
păun ce gâdilă murii-zid
ai Medieşului
în bocetul logodit cu
suliţe-grai
pe unduitoarele nepereche ale
 Talnei şi Turului
în solzii zburători ai păstrăvilor
aprigi dănţuitori sub cetera năucă.
În tot Oaşul cetate-obârşie a coconilor
cu grai nepereche şi al licorilor
furate de la masa zeilor.
Pasărea "NORD" e planarea misterioasă
a berzelor sub cerul înstruţat cu
mândria ancestrală a
OŞENILOR.
CASA
         lui Vasile Lucaciu
Prispa şi tinda casei lui e bătătura de lut
Călcată de paşii istoriei
Obloanele sunt încrustate cu memoria iscoditoare
a privirilor îndreptate spre oglinzile Unirii
Iar meşter grinda susţinătoare a căciulii din
paie de secară o obsesie a copilăriei şi a
canoanelor viitoare.
E drept cum nordicul brad crescut în apa la
umbră de rugă sub turla-nchinăciune.
Aşa cum dreaptă e curgerea Seinelului megieş
cu templu-casă de sub nuci la Fărcăşanu.
Apa a fost pentru el cerul şi cărarea primilor
paşi spre câmpia tuturor românilor.
Şişeştiul castel-adăpost al Leului miruit întru
jertfă pentru aduceri aminte.
Corţolaşul e brâul împletit în albia Someşului
prin vaduri.
LA BUSTUL LUI
Filosofând pe piedestalul-strană
Din "Memorandum" ideal tălmaciu
Cuprinzător cât toată România
Ne ocroteşte înţelept Lucaciu.
"Omul drapel" din zicerea lui Goga
Va flutura să-ţi întregească glia
Pân’ la Paris purtând cu el Ardealul
Îmbrăţişându-şi tandru România.
Georgeta I. Govor
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble