Două noi proiecte transfrontaliere în valoare de 1,5 milioane de euro, implementate la Satu Mare
Consilierii județeni sătmăreni au votat, în sedința extraordinară de luni, două noi proiecte transfrontaliere pe care le depunem spre finanțatre prin Programul Interreg VI-A Next - Ungaria-Slovacia-România-Ucraina 2021-2027:
Consiliul Județean Satu Mare, în parteneriat cu Direcția Sanitar Veterinară Satu Mare și Comuna Tarna Mare, vor dezvolta proiectul FITOCARE, în valoare de 1,5 milioane de euro (partea română), care are în vedere în principal reducerea poluării și conservarea biodiversității.
Direcția Sanitar-Veterinară va achiziționa în acest scop echipamente în valoare de aproape 1,2 milioane de euro pentru analiza pesticidelor si micotoxinelor, aparatură pentru determinarea contaminării radioactive și determinarea metalelor grele. De asemenea, 150 de fermieri vor fi instruiți în vederea utilizării responsabile a produselor pentru combaterea bolilor și dăunătorilor plantelor, a îngrășămintelor minerale și organice în fertilizarea culturilor.
Prin proiectul MentalHealth se va crea o platformă de cunoștințe pentru promovarea sănătății mintale a beneficiarilor sistemului de protecție socială. Proiectul se adresează în principal copiilor, tinerilor, vârstnicilor și persoanelor cu dizabilități din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Satu Mare, dar și altor persoane din comunitate, vulnerabile din punct de vedere social. Valoarea proiectului ce revine DGASPC Satu Mare este de 184.979 euro.




















