
Târgul de nunți Let’s Wedding, ajuns la a V-a ediție, a avut loc în perioada 2 – 4 februarie 2024, la Aushopping Satu Mare, aducând în prim-plan o gamă diversificată de expozanți, care i-au inspirat pe tinerii îndrăgostiți și i-au ajutat să-și transforme nunta într-un eveniment de neuitat.

Au fost prezenți 80 de furnizori
Viitorii miri au avut la dispoziție un evantai bogat de opțiuni, de la saloane cu rochii de mireasă și costume pentru miri, invitații de nuntă și accesorii, până la delicii precum torturi și prăjituri, candybar-uri tentante și o varietate de inovații în materie de îngheţată pentru evenimente.
Printre expozanții prezenți s-au regăsit și specialiști în organizarea de evenimente, decoratori cu idei inovatoare pentru aranjamente florale, cocktailbaruri și camioane mobile cu Prosecco și Frizzante pentru a adăuga un strop de eleganță evenimentului. Cuplurile au putut explora opțiuni diverse pentru verighete și inele de logodnă, au găsit de asemenea și oferte tentante de la agenții de turism pentru luna de miere perfectă, și au putut alege dintr-o gamă variată de fotografi și videografi talentați.

Let’s Wedding, locul în care visurile nupțiale au prins viață
Evenimentul nu s-a rezumat doar la aspectele practice ale organizării unei nunți. Cu prezența unor DJ-i experimentați, trupe live și agenții de hostese, târgul a oferit viitorilor miri soluții pentru divertismentul de la petrecerea lor de nuntă. Standurile de photobooth-uri de diverse tipuri vor captura amintiri frumoase, iar maşinile de epocă vor aduce o notă de eleganță și rafinament.
Târgul “Let’s Wedding” a fost mult mai mult decât o simplă expoziție. A fost un loc în care visurile nupțiale au prins viață, iar cuplurile au găsit inspirație pentru a-și transforma nunta într-un eveniment memorabil. Pentru trei zile, Aushopping a devenit epicentrul emoțiilor, ideilor frumoase și bucuriei care înconjoară planificarea celei mai importante zile din viață.
Karina Brodi




















