Pictorul Ion Popdan s-a născut la Ardud, în data de 27 mai 1935. Aici îşi petrece doar primii ani ai copilăriei, familia lui fiind nevoită să peregrineze într-un lung refugiu. În 1959 a absolvit Institutul Teologic cu grad universitar din Sibiu, dată după care se stabileşte definitiv la Satu Mare. Ion Popdan a fost timp îndelungat profesor de pictură la Şcoala Populară de Arte din oraş. Printre discipolii săi îi pomenim pe artiştii plastici: Minerva Radu Mărginean, Lia şi Gheorghe Paul Trifu, Maria Gheorghiade, Angela Nyiri, arhitecţii Radu Florescu (Canada), Pop Ştefan (Anglia), Németi Andrei (Israel), pictorul de icoane George Dan, ziarista Debreczeni Éva precum şi pe pictorul naiv Vasile Ionici, care, promovat de maestrul Popdan, a fost invitat cu expoziţii în patru continente.
De-a lungul vieţii, a participat activ la viaţa culturală a urbei de pe Someş, lăsându-şi amprenta asupra stilului pictorial sătmărean, în special prin numeroasele portrete pe care le-a făcut unor artişti, dar şi prieteni care îi frecventau atelierul situat în centrul oraşului. Multe dintre aceste portrete au fost expuse cu prilejul numeroaselor expoziţii ale artistului, dar mai sunt şi altele care se găsesc în diferite colecţii private, descoperite, rând pe rând, de către critica de artă locală.
În afara multitudinii de portrete pictate, în expoziţiile personale sau de grup, s-a aplecat şi asupra compoziţiilor cu temă istorică, având în portofoliu câteva lucrări remarcabile, în general de mari dimensiuni. A abordat, de asemenea, tema naturii statice, lucru ce evidenţiază influenţa asupra lucrărilor sale a studiilor umaniste, dar şi a firii sale mai introvertite, această temă fiind, de altfel, şi un refugiu pe un tărâm al preaplinului său spiritual. A realizat mai multe autoportrete, în diferite ipostaze şi în mai multe perioade ale vieţii, marcând astfel, trecerea inexorabilă a timpului asupra sa, ca de altfel asupra fiecăruia dintre noi.
A fost membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România.
A plecat dintre noi pe data de 23 martie 2000.
Claudiu Govor
