Prefectul Radu Roca a prezentat raportul de activitate pentru anul 2023

Prefectul Radu Roca a prezentat raportul de activitate pentru anul 2023
||

Sala de ședințe a Instituției Prefectului a fost în data de 19 februarie 2024 gazda unei conferințe de presă în care prefectul Radu Roca la doi ani de la numirea în funcție a făcut o prezentare a realizărilor, a proiectelor și a obiectivelor pe termen lung asumate, în echipă, pentru transpunerea Programului de Guvernare 2021 – 2024 în județul Satu Mare.
Alături de prefect au fost prezenți subprefecții Altfatter Tamás și Romeo Pop, secretarul general al Instituției Prefectului, Cosmin Dorle, și directorul cancelariei, Radu Iancu.
În plan local, principalele obiective au vizat monitorizarea aplicării unitare și respectarea Constituției, a legilor, a ordonanţelor şi a hotărârilor Guvernului, precum şi a celorlalte acte normative, monitorizarea la nivel judeţean a obiectivelor şi măsurilor cuprinse în Programul de Guvernare, menţinerea climatului de pace socială şi a unei comunicări permanente cu partenerii de dialog social, dar și colaborare interinstituţională eficientă între autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice organizate la nivelul judeţului Satu Mare pentru un serviciu public de calitate pentru toți cetățenii și mediul de afaceri.Cheltuielile realizate în anul 2023 s-au ridicat la suma de 8.542.783 lei

Instituția Prefectului Județul Satu Mare are un stat de funcții care cuprinde 80 de poziții, aici fiind incluse posturile de demnitari și personalul de la serviciile de pașapoarte, permise și înmatriculări auto. Începând cu anul 2022 activitatea se desfășoară în noul sediu, în condiții mult îmbunătățite privind accesul cetățenilor la servicii și cu costuri de exploatare mult reduse față de anii anteriori.

Execuția bugetară pentru anul 2023 s-a realizat cu respectarea prevederilor legale privind procedurile de angajare, lichidare, ordonanţare şi plată a cheltuielilor, controlul cheltuielilor, contabilizarea şi raportarea lor.

Cheltuielile realizate în anul 2023 cu încadrarea în bugetul alocat s-au ridicat la suma de 8.542.783 lei.

„Am dat o atenție deosebită performanței instituției, funcționalității și îmbunătățirii relațiilor de muncă, inclusiv prin aplicarea de instrumente de management modern.

Instituția noastră este partener în cadrul unui proiect cu finanțare europeană care vizează consolidarea capacității administrative a instituțiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pentru susținerea unui management performant prin implementarea și utilizarea instrumentelor moderne de evaluare a calității și performanței”, a precizat prefectul Radu Roca.

Audiențe și întâlniri cu cetățenii

Pe parcursul anului 2023, am avut 198 de întâlniri la sediul instituției ori în teritoriu la care au participat 744 cetățeni, aceștia solicitând sprijin în diferite domenii, cum ar fi:
fond funciar;
edilitar-gospodărești;
gestionarea pășunii comunale,respectiv a fondului forestier;
avizarea unor activități economice, accesarea de fonduri europene;
furnizare servicii de utilități publice, încadrarea în grad de handicap, altele.

De asemenea, au fost susținute 34 de sesiuni de audiențe programate la care au participat 80 de persoane și 408 ședințe de consiliere cu cetățenii ce s-au adresat Instituției Prefectului Județul Satu Mare, soluționate astfel:

71 cazuri au fost soluționate imediat;
89 persoane au fost îndrumate sᾶ depunᾶ memoriu;
123 cetățeni au fost îndrumaţi către alte instituţii / structuri MAI pentru competentă soluţionare;
2 cazuri în care s-au constituit comisii de control;
104 cazuri pentru care s-a propus soluție petentului;
8 cazuri în care s-au dispus activități de verificare/control instituțional;
22 cazuri în care s-au sesizat autoritățile locale;
69 cazuri pentru care s-a efectuat mediere interinstituțională.

„Corpul de control a fost implicat în verificarea şi soluţionarea petiţiilor şi situațiilor cu grad înalt de dificultate, respectiv a fost implicat în soluționarea a 53 de petiții și memorii și a coordonat activitatea unor comisii mixte de control – în domeniul asistenței sociale respectiv privind funcționarea administrației locale”, a mai spus Radu Roca.

Autorităţile administraţiei publice locale și județene au emis și adoptat un număr de 28.831 dispoziţii şi hotărâri

Autorităţile administraţiei publice locale și județene (primari, consilii locale, președintele consiliului județean și consiliul județean) au emis și adoptat un număr de 28.831 dispoziţii şi hotărâri, din care 23.807 au fost supuse verificării legalității, după cum urmează:

A. NUMĂR DE HOTĂRÂRI VERIFICATE

Hotărâri ale Consiliilor locale: 4.373

Municipii: 748
Oraşe: 516
Comune: 3.109

Hotărâri ale Consiliului judeţean: 155

B. NUMĂR DE DISPOZIȚII VERIFICATE

Dispoziţii ale Primarilor: 18.833

Municipii: 2.229
Oraşe: 1.624
Comune: 14.980

Dispoziții ale Președintelui Consiliului Județean: 446

Dintre aceste acte administrative, au fost constatate ca fiind nelegale 218 de acte, acestea fiind supuse procedurii prealabile sau atacate la instanţa de contencios administrativ direct fără realizarea procedurii prealabile, astfel:

34 de hotărâri ale consiliilor locale pentru care s-au realizat proceduri prealabile:
20 hotărâri au fost revocate, modificate sau completate;
9 hotărâri – dosarele s-au completat cu actele lipsă, fiind menținute;
2 hotărâri sunt în termenul de reanalizare;
3 hotărâri pentru care s-a introdus acţiune în contencios administrativ, după efectuarea procedurii prealabile facultative.

59 dispoziţii ale primarilor/președintelui consiliului județean pentru care s-au întocmit proceduri prealabile:
57 dispoziţii au fost revocate sau modificate,
2 dispoziții - dosarele s-au completat cu actele lipsă, fiind menținute.
Pentru
6 hotărâri ale consiliilor locale și
119 dispoziții ale primarilor

s-au introdus acțiuni direct la instanța de contencios administrativ .

În cursul anului 2023 s-au organizat trei întâlniri cu secretarii generali ai unităților administrativ-teritoriale din județul Satu Mare în cadrul cărora s-au dezbătut tematici ce privesc atribuţiile secretarilor generali ai unităţilor administrativ-teritoriale conform OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, verificarea legalității actelor administrative adoptate ori emise de autoritățile administrației publice locale, întocmirea documentațiilor de fond funciar, punerea în aplicare a sentințelor definitive, formularea de apărări în dosarele ce sunt pe rolul instanțelor de judecată, notarea posesiei în cartea funciară, completarea registrului agricol.

Comitetul Consultativ de Dialog Civic pentru persoanele vârstnce al județului Satu Mare

În anul 2023 au avut loc 6 şedinţe ale acestui comitet, având ca teme de dezbatere și discuție în principal activitatea asociațiilor de pensionari și problemele cu care se confruntă persoanele vârstnice, criteriile și modalitate de acordare a biletelor de tratament și odihnă, acordarea unui spațiu pentru desfășurarea activității Consiliului Județean al Pensionarilor și Persoanelor Vârstnice, modele de bune practici în domeniul protecției persoanelor vârstnice, prețurile la serviciile de utilități publice.

Problemele sesizate în cadrul ședințelor au fost transmise cu celeritate, în funcție de competența de soluționare, către ministere sau instituții locale.

Comitetul local pentru combaterea bolilor Satu Mare

În cadrul ședințelor de analiză ale CLCB au fost analizate 26 situații de boli periculoase la animale (epizootii), fiind adoptate 26 planuri de măsuri dintre care:
21 privind măsuri pentru controlul pestei porcine africane (PPA) în exploatații de porci de tip gospodăresc;
un plan pentru pentru profilaxia si combaterea EST - scrapie la ovine;
4 planuri de măsuri privind gestionarea focarelor de rabie transmise de la vulpe.
„Printr-o gestionare corectă și rapidă a focarelor de pestă porcină africană depistate în gospodăriile populației cu cale de transmitere în special dinspre mediul silvatic, am reușit ca în ultimii doi ani să avem un singur caz de pestă porcină africană în marile exploatații de creștere intensivă a porcilor”, a adăugat prefectul.

Relații internaționale

Principalele domenii de politică externă abordate au privit gestionarea crizei refugiaților din Ucraina și acordarea asistenței umanitare, înfrățirea între localități sătmărene și din Republica Moldova, dar și probleme și oportunități de cooperare și dezvoltare economică, culturală și în domeniul educației.

În ultimul an am primit în județul Satu Mare vizita de lucru a unui ministru, 4 secretari de stat și 4 reprezentați ai ministerelor.

Au fost organizate deplasări la diverse obiective în teritoriu, ședințe de lucru, conferințe și prezentări ale principalelor oportunități de finanțare pe domeniile de interes.

Adresabilitatea activităților organizate a privit atât probleme de administrație publică, cât și sprijinirea antreprenorilor, a fermierilor din sectorul vegetal și a crescătorilor de animale.

Proiecte prioritare în anul 2023

Printre proiectele prioritare ale anului 2023 au fost Campania „Spune STOP drogurilor și violenței-număr unic de apel 199” și proiectul pilor cu privire la înființarea în județ a unui adăpost pentru câinii fără stăpân.

În urma campaniei „Spune STOP drogurilor și violenței-număr unic de apel 199” au rezultat 29 de apeluri prin 119, din care 11 privind minorii și 18 referitoare la adulți (care au fost redirecționate spre Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Satu Mare) și un apel prin 112 referitor la consumul de droguri.

Din cele 11 cazuri semnalate la numărul unic 119 referitoare la minori, 6 privesc consum de droguri, respectiv 3 în mediul rural și 3 în mediul urban, cu 7 victime, unul referitor la tulburări comportament (în mediul rural), două privesc abuz fizic (1 în mediul rural și 1 în mediul urban) și două cazuri de violență școlară, în mediul urban.

Sesizările au fost făcute de către:
- Unități de învățământ - 4
Biroul Siguranță Școlară din cadrul IPJ – 2
Unități sanitare - 1
Primării - 1
Persoane fizice - 3

Proiectul pilort cu privire la înființarea în județ a unui adăpost pentru câinii fără stăpân
prevăzut ș edințe de lucru cu primarii din județul Satu Mare, organizate pe Grupuri de
acțiune locală, identificarea de surse de finanțare a adăposturilor pentru câini, ș edințe de
lucru cu instituțiile responsabile în gestionarea câinilor fără stăpân, inclusiv privind
vaccinarea antirabică și microciparea animalelor de companie.

Conform legislației în vigoare, Consiliile locale (UAT-urile), au obligația de a înființa servicii
specializate pentru gestionarea problemei câinilor fără stăpâni, au obligația de a amenaja
adăposturi publice pentru câinii comunitari.

În urma întâlnirilor avute cu cele patru Asociații ale Grupurilor de Acțiune Locală ce
cuprind toate unitățile administrative-teritoriale din județul nostru, întâlniri pe zone, s-au
pus bazele unui proiect pilot - adăpost regional pentru câinii comunitari în zona Carei
Tășnad pentru finanțarea căruia este propusă o linie distinctă în cadrul Strategiei de
dezvoltare a GAL Sud-Vest Satu Mare.

Obiective propuse pentru anul 2024

„Vom continua să ne îndeplinim atribuțiile constituționale de garant al respectării
legii la nivelul județului Satu Mare, siguranța cetățenilor, climatul de pace socială, un
serviciu public de calitate pentru toți cetățenii și mediul de afaceri și dialogul permanent
rămân linii de prioritate maximă.

Implementarea cu succes a proiectelor dezvoltate sau depuse în anul 2023 și aflate
în evaluare la autoritățile de management, ”Realizarea Sistemului de producere a
energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum”, depus în cadrul
programului ”Fondul de modernizare” și ”Întărirea capacității de răspuns la inundații” și
Întărirea capacității de răspuns la incendiile de pădure”, depuse în cadrul programului
Interreg România-Ucraina rămânem în continuare sprijinul tuturor unităților administrativ
teritoriale și a instituțiilor pentru creșterea calității și a standardului de viață a cetățenilor,
în special pentru dezvoltare locală, mediu de calitate și învățământ performant și incluziv,
prin absorbția fondurilor guvernamentale și a celor europene (inclusiv din PNRR), astfel
încât rata de absorbție la nivel județean să fie cât mai mare. Organizarea Alegerilor
Europarlamentare, Locale, Parlamentare și pentru alegerea Președintelui României în
perfectă legalitate, transparență și eficiență economică”, a precizat prefectul Radu Roca
în cadru ședinței.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble