DECIZIE A CJ. Stimulente financiare personalului medical și de specialitate din trei spitale din județ

DECIZIE A CJ. Stimulente financiare personalului medical și de specialitate din trei spitale din județ
|||||||
Personalul medical și de specialitate din trei spitale din județ vor primii, în cursul anului 2024, o serie de stimulente financiare. Asta după ce consilierii județeni sătmăreni au aprobat, în cadrul ședinței ordinare de luni a Consiliului Județean proiectele de hotărâre care prevăd stimulentele pentru personalul medical de specialitate din cadrul Spitalului Județean, Spitalului TBC și Spitalului din Negrești Oaș. 
Aproape 1,4 milioane de lei pentru Spitalul Județean
Așa după cum spunea președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, în aceste trei spitale sunt discrepanțe majore între unele secții, deși munca este aproximativ aceeași astfel că s-a luat decizia de a acorda aceste stimulente pentru a egaliza, oarecum , veniturile personalului medical și de specialitate din cele trei spitale.
Astfel, spre exemplu, Spitalului Județean de Urgență Satu Mare i-a fost aprobată în buget, pe anul 2024, la partea de ”venituri din prestări servicii” și ”venituri din alte activități” suma de 12.450.000 lei, conform adresei Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, reprezentând venituri previzionate a fi încasate conform articolului mai sus menționat, din care până la data de 05.03.2024 Spitalul Județean de Urgență Satu Mare a încasat suma de 911.578 lei.
Totodată, conform art.199 alin.(2) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare,conform căruia: ”Autorităţile administraţiei publice locale pot acorda personalului medical şi de specialitate din spitalele publice din reţeaua sanitară proprie stimulente financiare lunare, în limita a două salarii minime brute pe ţară, în baza hotărârii autorităţilor deliberative ale autorităţilor administraţiei publice locale, în limita bugetului aprobat”.
Prin raportare la articolul mai susmenționat nivelul lunar al stimulentelor financiare pentru  personalul medical și de specialitate, nu poate fi mai mare de două salarii minime brute pe țară garantate în plată în vigoare.
Astfel, se propune acordarea stimulentelor financiare pentru anul 2024, în sumă de 1.396.540 lei, personalului medical și de specialitate angajat în cadrul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, sumă care cuprinde și contribuția asiguratorie pentru muncă aferentă.
Finanțarea acordării stimulentelor financiare lunare va fi asigurată din veniturile proprii ale Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, exclusiv din veniturile realizate în baza contractului încheiat cu Casa de asigurări sociale de sănătate, din subvențiile de la bugetul de stat și local, din donații și sponsorizări.
Peste 390.000 de lei pentru Spitalul din Negrești Oaș
Spitalului Orășenesc Negrești Oaș i-a fost aprobată în buget, pe anul 2024, suma de 410.000 lei la venituri proprii previzionate conform Notei de fundamentare, reprezentând venituri previzionate a fi încasate conform articolului mai sus menționat, din care până la 15.02.2024 Spitalul Orășenesc Negrești Oaș a încasat suma de 50.134,00 lei.
Astfel, se propune acordarea stimulentelor financiare pentru anul 2024, în sumă de 392.000 lei, personalului medical și de specialitate angajat în cadrul Spitalului Orășenesc Negrești Oaș, sumă care cuprinde și contribuția asiguratorie pentru muncă aferentă.
Finanțarea acordării stimulentelor financiare lunare va fi asigurată din veniturile proprii ale Spitalului Orășenesc Negrești Oaș, exclusiv din veniturile realizate în baza contractului încheiat cu Casa de asigurări sociale de sănătate, din subvențiile de la bugetul de stat și local, din donații și sponsorizări.
300.000 de lei pentru Spitalul TBC
Spitalului de Pneumoftiziologie Satu Mare i-a fost aprobată în buget, pe anul 2024, la partea de ”venituri din prestări servicii” și ”venituri din alte activități” suma de 649.000 lei, conform Notei de fundamentare, reprezentând venituri previzionate a fi încasate conform articolului mai sus menționat, din care până la data de 29.02.2024 Spitalul de
Pneumoftiziologie Satu Mare a încasat suma de 209.425 lei.
Astfel, se propune acordarea stimulentelor financiare pentru anul 2024, în sumă de 300.000 lei, personalului medical și de specialitate angajat în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Satu Mare, sumă care cuprinde și contribuția asiguratorie pentru muncă aferentă.
Finanțarea acordării stimulentelor financiare lunare va fi asigurată din veniturile proprii ale Spitalului de Pneumoftiziologie Satu Mare, exclusiv din veniturile realizate în baza contractului încheiat cu Casa de asigurări sociale de sănătate, din subvențiile de la bugetul de stat și local, din donații și sponsorizări.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble