Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, s-a aflat vineri, 29 martie, în mijlocul credincioșilor din Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Bocicău, comuna Tarna Mare.
Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite în biserica lăcașului de închinare, în prezența credincioșilor.
La invitația primarului comunei Tarna Mare, Monica Sobius, la Sfânta Liturghie au participat președintele Partidului Social Democrat Satu Mare, Mircea Govor, prefectul județului Satu Mare, Radu Roca, și directorul de cancelarie al prefectului, Radu Iancu.
Într-o atmosferă de profundă spiritualitate și unitate comunitară, Preasfințitul Părinte Iustin a împărtășit cu toți cei prezenți binecuvântarea sa.




















