Un bărbat din Satu Mare a căzut ca secerat în timp ce se afla în stația de autobuz de pe strada Gheorghe Barițiu, colț cu Brediceanu (locul unde înainte venea de obicei circul). Bărbatul a căzut pur și simplu de pe picioare.
Oamenii aflați în acel moment în stație au sunat la 112, Astfel că la fața locului a ajuns prima dată un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță al Județului Satu Mare, care au început manevrele de resuscitare, conform informațiilor PresaSM.
SURSA FOTO: PRESASM.RO
Ulterior, la fața locului a ajuns și echipajul de pe Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă din cadrul SMURD, care au continuat eforturile de salvare și au efectuat manevrele de resuscitare timp de zeci de minute, conform protocolului medical.
Totodată, au mai ajuns și mai multe echipaje de poliție care au demarat primele cercetări.
SURSA FOTO: PRESASM.RO
În ciuda eforturilor făcute de paramedici, bărbatul nu a mai putut fi adus în simțiri, astfel că a fost declarat decesul.
SURSA FOTO: PRESASM.RO
Din informațiile furnizate de către IPJ Satu Mare, bărbatul decedat este un sătmărean în vârstă de 60 de ani. Bărbatul nu ar fi fost victima vreunei agresiuni, ci ar fi vorba despre o problemă de natură medicală.
Trupul neînsuflețit a fost dus la morgă în vederea efectuării autopsiei pentru a stabili cauzele exacte ale decesului.
Dumnezeu să îl odihnească în pace, iar familiei sincere condoleanțe.




















