Polițistul local din Satu Mare și-a violat fiica vitregă, trimis în judecată

Polițistul local din Satu Mare și-a violat fiica vitregă, trimis în judecată
Polițistul local din Satu Mare și-a violat fiica vitregă a fost trimis în judecată. Acesta a fost arestat la sfârșitul anului trecut, după ce s-a aflat că și-a abuzat sexual fiica vitregă mai mulți ani.  La sfârșitul anului trecut, în luna decembrie, fetița, acum în vârstă de 11 ani, a povestit că a fost atinsă în repetate rânduri de către concubinul mamei sale. Individul și-a recunoscut faptele și spune că are probleme cu alcoolul, potrivit rechizitoriului.
Fiind audiat, individul a spus că obișnuiește să consume în mod excesiv băuturi alcoolice, mai exact consumă berea precum apa, acesta susținând, cu referire la bere, că „pentru mine este cafeaua de dimineață”. Cu privire la faptele comise, individul precizează că îi pare rău de ceea ce a făcut, arătând că a exercitat acte de natură sexuală de un număr atât de mare încât nu mai reține de câte ori s-a întâmplat, însă cu siguranță de aproximativ 30 de ori.
Acesta a fost trimis în judecată ,,sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol în formă continuată”.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble