Vești bune pentru cetățenii cartierului Sătmărel al municipiului Satu Mare. În această localitate vor fi extinse rețele de apă și canalizare. În ședința de joi, consilierii locali sătmăreni au aprobat proiectul de hotărâre privind participarea Municipiului Satu Mare la „Programul vizând sisteme de alimentare cu apă, canalizare şi epurare a apelor uzate” cu proiectul „Extindere rețele de apă potabilă și rețele de canalizare în Municipiul Satu Mare”. Acest lucru se va concretiza prin proiectul „Extindere rețele de apă potabilă și rețele de canalizare în Municipiul Satu Mare” care va cuprinde cele două obiective de investiții aferente cartierului Sătmărel.
Proiect în valoare de aproape 17 milioane de lei
Participarea Municipiului Satu Mare la „Programul vizând sisteme de alimentare cu apă, canalizare şi epurare a apelor uzate” se va concretiza prin proiectul „Extindere rețele de apă potabilă și rețele de canalizare în Municipiul Satu Mare” care va cuprinde cele două obiective de investiții aferente cartierului Sătmărel și anume „Extindere rețea de apă potabilă, rețea de canalizare menajeră cu stație de pompare, Sătmărel – Zona 1” și „Extindere rețele de apă potabilă și canalizare menajeră, Sătmărel - Zona 2, Municipiul Satu Mare, Județul Satu Mare”, se arată în raportul de specialitate al acestui proiect de hotărâre
Realizarea investiției va conduce la îmbunătățirea situației sociale și economice, creșterea confortului și realizarea cadrului igienico-sanitar optim pentru populație, îmbunătățirea calității apei potabile furnizate populației, asigurarea alimentării continue cu apa potabilă de calitate a zonei, reducerea poluării solului și a apelor subterane, reducerea poluării apelor de suprafață receptoare și dezvoltarea rețelelor de utilități. Realizarea rețelelor de apa potabilă și canalizare va permite modernizarea străzilor.
Valoarea totală a investiției este de 16.958.584,63 lei inclusiv TVA, iar cheltuielile care nu sunt acoperite prin finanțarea acordată de AFM și cheltuielile neeligibile în valoare de 2.312.077,53 lei inclusiv TVA vor fi suportate prin surse proprii ale Municipiului Satu Mare.
Indicatori tehnico-economici actualizați
Totodată, consilierii locali sătmăreni au aprobat și proiectele de hotărâre privind aprobarea actualizării indicatorilor tehnico-economici, pentru obiectivul de investiție „Extindere rețea de apă potabilă, rețea de canalizare menajeră cu stație de pompare, Sătmărel – Zona 1”, respectiv Zona 2.
În zonele studiată nu există rețele de apă potabilă și canalizare necesare locuitorilor. Obiectivul investiției constă în realizarea extinderii rețelelor de apă potabilă și de canalizare cu stație de pompare pentru colectarea apelor menajere în zonele studiate din cartierul Sătmărel al Municipiului Satu Mare.