În cadrul sesiunii de audiențe cu cetățenii susținută joi, 04 aprilie 2024 s-au înscris la întrevederea cu prefectul Radu Roca cinci persoane, care au solicitat sprijin în diferite domenii.
Prima personă a sesizat o situația hilară în care se află , în sensul că a aflat că imobilul în care locuiește a fost întabulat pe numele altei persoane.
Prefectul Radu Roca, împreună cu Secretarul General, Cosmin Dorle au propus soluții cu privire la clarificarea situației sesizate.
A doua persoană a sesizat nesoluționarea despăgubirii pe care trebuia să o primească pentru un teren situat pe amplasamentul care face parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național ”Varianta de Ocolire a municipiului Satu Mare”.
Prefectul a îndrumat persoana în cauză să depună un memoriu pentru a se solicita CNAIR un punct de vedere referitor la situația plăților.
A treia persoană a ridicat problema neacordării unei suprafețe de pășune pentru animalele aflate in exploatația sa, legal constituită. De asemenea prefectul a recomandat persoanei să depună un memoriu la care să anexeze documente edificatoare cu privire la demersurile făcute către autoritatea publică locală.
A patra persoană a solicitat sprijin financiar pentru activități organizate de organizația pe care o reprezintă, prefectul comunicându-i faptul că în conformitate cu actele normative în vigoare , instituția prefectului nu se poate implica în activități de sponsorizare.
Ultima persoană prezentă a solicitat sprijin în vederea modificării unui ”Titlu de proprietate”. În acest sens Secretarul General, Cosmin Dorle a comunicat persoanei îndrumări în vederea soluționării cazului respectiv.





















