Creaţii din ciclul „Pe aripile versului”

Creaţii din ciclul  „Pe aripile versului”
Au trecut mai bine de două decenii de când  una dintre stelele poeziei sătmărene s-a urcat la cer.  Emil Matei (1947 – 2001) a fost un artist autentic, nu doar prin poetica lui, ci şi prin felul însuşi de a fi.  Vă prezentăm, azi, câteva versuri  ţâşnite, cândva,  din sufletul poetului şi peniţa metaforei sale.
Pasărea, pasăre
Negată de cer
Şi de pământ
Pasărea, pasăre
Suie-n descânt
Ape să tulbure
Munţi să cutremure
Cerul să scuture
Pasărea fluture
Dar nimeni şi nimeni
Şi nimeni nicicând
Nu poate lega
Pasărea gând
Apele-n trecere
Munţii-n petrecere
Cerul izvor
Pasărea dor
Moment prielnic
Acum este cel mai prielnic moment
Radioul tace, telefonul sună
Idilă anacronică. Ce vremuri!
În sânge-mi iscă izul de furtună!
Acum este cel mai prielnic moment
Să mă-nfuriu şi să cred întocmai
C-aşa liniştit, aşteptându-mă la treabă
Sînt zeul, altarul şi dogma
Acum este cel mai prielnic moment
Pentru animalele dintre gratii şi cer
Totuşi nu-s în stare să te privesc cu ură
Dar nici graţiere nu se cuvine să-ţi cer!
Acum este cel mai prielnic moment
De –o viaţă îl aştept să vină
Tocmai mă pregăteam să plec
Ca o picătură de rugină.
Despre vedere
Să ocroteşti metafora
Între ochiul de foc şi apa din ochi
Până unde ochiul poate să vadă
Ochii mei îşi sapă singuri orbita
Să înving precum aş învinge
Ochiul cu care te văd şi mă bucur!
Pe distanţa ce-i desparte vederea
Paşi spre perfecţiune
Face cârtiţa
Georgeta I. Govor
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble