O dramă cumplită a avut loc în noaptea de duminică spre luni la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Satu Mare. Un pacient a căzut de la etajul trei aflat în incinta ”spitalului Vechi” și a decedat pe loc.
Cu toate că imediat după acest nefericit eveniment, echipajele de urgență au fost imediat alertate, din păcate, medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a salva viața pacientului, impactul căderii fiind fatal.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență, Rodica Lohan, în prezent este efectuată o anchetă amănunțită pentru a clarifica circumstanțele care au condus la această tragedie.
„Conducerea SJUSM a inițiat de urgență o anchetă internă care este în curs de derulare, urmând ca imediat după finalizarea acesteia să comunice presei concluziile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Satu Mare, Rodica Lohan.
Incidentul a generat un val de șoc, iar autoritățile competente au demarat o investigație în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul tragic.




















