Drumurile interioare din localitățile comunei Moftin, modernizate prin Anghel Saligny
Drumurile aflate în interiorul localităților aparținătoare comunei Moftin vor fi modernizate prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”. În acest sens, la ultima ședință, consilierii locali ai comunei Moftin au aprobat proiect de hotărâre privind aprobarea Proiectului tehnic, a indicatorilor tehnico-economici și a devizului general pentru obiectivul de investiții „MODERNIZARE DRUMURI PUBLICE DIN INTERIORUL LOCALITATILOR, COMUNA MOFTIN, JUDETUL SATU MARE” aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului. Proiectul a fost inițiat de primarul comunei Moftin, Gheorghe David.
Tot cu aceeași ocazie, a amia fost aprobat ți proiectul de hotărâre privind aprobarea contului anual de executie al bugetului comunei Moftin pe anul 2023, precum și proiectul de hotărâre privind aprobarea asocierii în cadrul ADI ACSA cu orașul Negrești Oaș, actualizarea Statutului Asociației și a Acordului de cooperare privind exercitarea funcției de audit, prin Act Aditional ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară a Comunelor Satmarene ACSA. Și aceste ultime două proiecte au fost inișiate tot de primarul comunei Moftin, Gheorghe David.




















