Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) – Sucursala Satu Mare în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare si Primăria Satu Mare a organizeazat miercuri, 17 aprilie, începând cu ora 11, la Casa Meșteșugarilor din Satu Mare, etapa județeană a concursului de planuri de afaceri ”Maratonul pentru Educație Antreprenorială”, parte a programului național cu același nume.
”Maratonul pentru Educație Antreprenorială” are drept scop descoperirea vocației liceenilor și susținerea educației antreprenoriale cu aplicabilitate practică.
Programul se află în acest an la ediția a II a și a fost organizat în parteneriat cu Ministerul Educației, Universitatea de Vest din Timișoara, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Asociația Națională a Antreprenorilor.
Anul acesta ”Maratonul pentru Educație Antreprenorială” s-a desfășurat în peste 20 de județe, urmând ca marea finală să fie organizată în luna mai, la București.
Pe o piață a muncii în care schimbările rapide și incertitudinile devin normă, descoperirea vocației personale și integrarea educației antreprenoriale în parcursul educațional al adolescenților se dovedesc a fi mai relevante ca oricând.
CONAF le oferă tinerilor oportunitatea de a-și identifica pasiunile și talentele inerente, pentru a se putea adapta cu succes pe piața muncii în continuă evoluție. Orele de educație antreprenorială, susținute de antreprenori cu experiență, le oferă instrumentele necesare pentru a transforma aceste pasiuni în inițiative concrete, durabile și cu impact semnificativ în societate.
Ore de educație antreprenorială pentru 150 de elevi din Satu Mare
Începând cu luna februarie 2024, CONAF Sucursala Satu Mare împreună cu ISJ Satu Mare au organizat ore de educație antreprenorială în liceele din județul Satu Mare pentru 150 de elevi.
La etapa județeană a concursului de planuri de afaceri au participat opt echipe formate din 43 elevi de la liceele din Satu Mare.
În cadrul evenimentului au fost prezenți reprezentanți ai autorităților locale, antreprenori locali si din țară, elevi și profesori din liceele din județ. Printre aceștia îi amintim pe Anișoara Boitor, inspector școlar general, Daniela Culic, directorului Camerei de comert si industrie Satu Mare, prefectul județului Satu Mare, Ioan Tibil, viceprimarul Adelin Ghiarfaș, directorul cancelariei Radu Iancu, și nu ăn ultimul rând Cristina Chiariac, președinta CONAF.
Juriul, format din antreprenori, a punctat ideea de afaceri, punerea în aplicare, rezultatele prevăzute prin planul de afaceri, lucrul în echipă prin identificarea rolului corect pentru fiecare membru al echipei, precum și modalitatea de prezentare.
Primele doua echipe câștigătoare se vor califica în finala națională, care se va desfașura la București în luna mai.
Echipele câștigătoare din Satu Mare
- Locul 1 - WASTEE , Colegiul Național „Mihai Eminescu”, profesor coordonator Dănuț Claudia
- Locul 2 - HELPBEE , Colegiul Național „Mihai Eminescu”,, prof coordonator Dănuț Claudia
- Locul 3 - DIVERSO DINING , Colegiul Național „Ioan Slavici”, profesor coordonator Marița Lăcrămioara Elena
Astfel, toate cele trei echipe vor merge la finala națională care se va desfașura la finalul lunii mai, în București.
Orele de educație antreprenorială au fost susținute de peste 150 de antreprenori
În cea de a doua ediție a ”Maratonului pentru Educație Antreprenorială”, începând cu luna ianuarie și până în prezent, au participat la orele de educație antreprenorială peste 12.000 de elevi din peste 130 de licee din 40 de localități din țară, din peste 20 de județe.
Orele de educație antreprenorială au fost susținute de peste 150 de antreprenori.
Semifinale ale competiției de planuri de afaceri vor avea loc și în județele: Alba, Arad, Argeș, Bihor, Brăila, Brașov, București, Buzău, Cluj, Constanța, Dolj, Giurgiu, Gorj, Iași, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Tulcea.
Campionul sătmărean Emanuel Gyenes, a vorbit despre povestea sa de succes
Până când juriul a stabilit echipele câștigătoare, Emanuel Gyenes, campionul sătmărean le-a vorbit celor prezenți despre povestea sa de succes și câtă vocație, talent și muncă au stat la baza acestui succes!
Născut pe 3 martie 1984 în Satu Mare, a reușit să ajungă, în cei 23 ani de motociclism, cel mai titrat pilot român, când vine vorba de competiții care se desfășoară în afara asfaltului.
De-a lungul timpului a strâns participări în Raliul Dakar, atât în Africa cât și în America de Sud și Arabia Sudită, a câștigat cea mai dură aventură de anduranță din motorsport de trei ori. De două ori la clasa Maraton (2011 și 2015), iar în 2020 a intrat pe lista legendelor acestei competiții (cei care au minim 10 starturi in palmares; a debuatat în Raliul Dakar în 2007) și a câștigat trofeul la categoria Malle Moto – Original (fără asistență tehnică) . În ianuarie 2021, după ce a concurat ne refăcut în urma triplei fracturi suferite la piciorul drept ( iunie 2020), a încheiat raliul pe locul 2 la Malle Moto – Original by Motul.
Este singurul pilot din lume care a terminat toate cele 20 ediții ale Red Bull Romaniacs (cel mai dur raliu hard-enduro din lume). Mare parte dintre acestea au fost încheiate pe podium, în palmares având și două victorii.
Deține medalii de aur și argint la International Six Days Enduro (cea mai veche competiție de enduro din lume, în 2022 se organizează cea dea 97-a ediție).





















